Fruntași! Elevi de la Clubul Copiilor, premiați la un concurs județean

Semestrul doi a început în forță pentru elevii care frecventează Clubul Copiilor din Lugoj.




La Concursul Județean de creație plastică cu tema ”Nonviolența în școală – o lecție despre educație, toleranță, solidaritate și respect”, inițiat de Inspectoratul Școlar Județean Timiș, Lions – Zonă de Dezvoltare Dinamic Plus, Clubul Copiilor Lugoj și Palatul Copiilor Timișoara, elevii lugojeni au obținut rezultate bune.

Astfel, Iulian Eftinca (11 ani) s-a clasat pe locul I la competiție, iar Raisa Sorinescu (10 ani), a obținut locul III. Cei doi copii frecventează cercul Atelierul fanteziei, coordonat de prof. Tiberiu Olah și au realizat pentru concurs două lucrări care încurajează toleranța, comunicarea și responsabilitatea printre elevi.

În atenția elevilor din Municipiu, Clubul Copiilor a pregătit încă o competiție, organizată împreună cu ISJ Timiș, ISU Banat și Palatul Copiilor Timișoara. Concursul județean cu tematică de protecție civilă este intitulat ”BUM!!! – Pericol: pregătirea, prevenirea și intervenția la dezastre” și se adresează școlarilor de nivel primar, gimnazial și liceal.

Există două secțiuni, respectiv Realizarea unei creații plastice tematice (format coală A3, tehnici de lucru diferite: desen, pictură, colaj etc.) – pentru elevii de nivel primar, gimnazial și liceal și Realizarea unei creații media/videoclip cu rol de informare preventivă (durata 30-60 de secunde) pentru elevii de nivel gimnazial și liceal. Toate lucrările trebuie să fie individuale, iar un elev poate fi coordonat de un singur profesor.

Unitățile de învățământ participante vor trimite lucrările elevilor la adresa de e-mail activitatieducative.tm@gmail.com, termenul limită fiind data de 19 februarie.

Ulterior, cu prilejul activităților de premiere a elevilor participanți, care se vor organiza în mai multe localități din județul Timiș în contextul celebrării Zilei Protecției Civile (săptămâna 22-28 februarie) vor avea loc diverse sesiuni de informare pe problematica protecției civile susținute de specialiștii de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență ”Banat” al județului Timiș.

Articolul Fruntași! Elevi de la Clubul Copiilor, premiați la un concurs județean apare prima dată în Redeșteptarea.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*