Fundașul Erico, gol de trei puncte la ultima respirație: „Puteam să marcăm și mai devreme, meritam această victorie”

Erico da Silva a fost eroul UTA-ei în deplasarea de la Voluntari, marcând singurul gol al meciului la ultima fază, după un corner executat de Roger și deviat de Benga și Antal.

Apărătorul de 31 de ani a făcut un meci foarte bun pe felia sa, dar a fost decisiv și pentru reușita primului succes al „Bătrânei Doamne” în 2021. „Știam că va fi un meci foarte greu, în aceste condiții, a fost foarte frig. Puteam să marcăm mai devreme, am avut multe șanse, dar până la urmă mă bucur că am marcat în ultima secundă. Meritam această victorie, aveam nevoie de aceste puncte pentru a urca în clasament. Bineînțeles că ne gândim la play-off, clasamentul e strâns, trebuie să jucăm bine meci de meci, să fim cât mai sus”, a spus Erico la finalul succesului arădenilor (1-0) din județul Ilfov.

Reușita „roș-albilor” a venit pe filiera braziliană. Achiziția Roger jr. a centrat de la colțul terenului, iar Erico s-a aflat la locul potrivit pentru a-l învinge pe Lavin, jucătorul meciului pentru trupa gazdă. „Am vorbit cu Roger înainte de meci, i-am spus să mă caute la loviturile de colț. A și făcut-o de două-trei ori însă nu am reușit să marchez, e bine că am făcut-o la ultima fază” a mai declarat Erico la microfonul Digi Sport.

Golul din această seară este cel de-al doilea pentru Erico în tricoul UTA-ei, după cea dintr-o altă victorie externă, 3-2, pe terenul celor de la Botoșani.

FOTO: gsp.ro

1
0

Articolul Fundașul Erico, gol de trei puncte la ultima respirație: „Puteam să marcăm și mai devreme, meritam această victorie” apare prima dată în sportarad.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*