Futsal Ceahlăul, turneu fără înfrângere acasă în Liga 2

Pietrenii au înregistrat două victorii și o remiză la turneul desfășurat la Piatra Neamț în perioada 4-6 decembrie.

Futsal Ceahlăul Piatra Neamț a reușit primul parcurs într-un turneu de trei meciuri în care nu a înregistrat vreo înfrângere. S-a întâmplat în turneul al treilea al sezonului regular al Ligii 2 de futsal, la Piatra Neamț, în perioada 4-6 decembrie 2020.

Echipa pregătită de Gabriel Bucur și manageriată de Cristian Vornicu a început întrecerea cu un succes, 7-5 (2-3), cu Fortius 2014 Buzău. A urmat remiza contra liderului Sportul Ciorăști (VN), scor 2-2, rezultat consemnat încă de la finele primei reprize. Futsal Ceahlăul a încheiat turneul contra celor de ACS Futsal Poli Iași. La pauză au condus ieșenii cu 1-0, gazdele au întors rezultatul după pauză (2-1), iar scorul final a fost 3-2. De menționat este faptul că a fost prima victorie a celor de la Futsal Ceahlăul împotriva ieșenilor din 2019 încoace. În sezonul precedent și în cel actual cele două rivale au remizat o dată, iar de trei ori a fost victorioasă formația din Copou.

Rezultatele turneului (Seria 1 Est):

4 decembrie: ACS Futsal Poli Iaşi – Sportul Ciorăşti 2-2, Futsal Ceahlăul Piatra Neamț – Fortius 2014 Buzău 7-5
5 decembrie: Sportul Ciorăşti – Futsal Ceahlăul Piatra Neamț 2-2, Fortius 2014 Buzău – ACS Futsal Poli Iaşi 2-9
6 decembrie: Fortius 2014 Buzău – Sportul Ciorăşti 4-10, Futsal Ceahlăul Piatra Neamț – ACS Futsal Poli Iaşi 3-2

Clasament:

1. Sportul Ciorăşti 9j / 18p (+22), 2. ACS Futsal Poli Iaşi 9j / 14p (+9), 3. Futsal Ceahlăul Piatra Neamț 9j / 12p (+1), 4. Fortius 2014 Buzău 9j / 6p (-32)

”Suntem într-o creștere evidentă în actualul sezon competițional. La primul turneu am câștigat un singur punct, la al doilea am reușit patru puncte, iar acum am luat șapte puncte din nouă posibile câștigând turneul de la Piatra Neamț. Pe undeva este explicabilă această prestație a noastră în sensul progresului de la turneu la turneu. Futsal Ceahlăul este, de departe, echipa cu cel mai tânăr lot din serie, undeva la maximum 22 de ani, iar prestații solide și constant bune la un turneu cu un astfel de lot nu pot apărea peste noapte. Ne-am asumat însă să muncim cu acești tineri și sperăm să avem și succes. Având în vedere aceste aspecte, obiectivul nostru este de a încheia sezonul cât mai sus. Suntem la două puncte de locul secund în serie și vom ataca această poziție. De asemenea, tot pe termen scurt, ne dorim o prestație bună în Cupa României”, a declarat Cristian Vornicu, managerul de la Futsal Ceahlăul Piatra Neamț. Cât privește țelul clubului pe termen lung, oficialul a precizat că se dorește existența unui progres al jucătorilor tineri, iar unii dintre ei să facă pasul spre formații de Liga 1. ”Deja sunt cluburi interesate de serviciile acestor băieți, iar dacă vor exista oferte concrete pentru ei, cu siguranta îi vom încuraja să semneze și să joace în Liga 1 de futsal. Ar fi un prim pas în ceea ce ne propunem în prezent, adică atragerea tinerilor nemțeni, educarea lor în futsal și trecerea celor mai talentati dintre ei la echipe din Liga 1”, susține Cristi Vornicu.

Următorul turneu în această serie va fi programat în prima jumătate a lunii februarie.

Articol de Liviu Mihalcea (Neamț)

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*