Futsalul românesc mai are un arbitru FIFA! Liviu Chiță: „Un vis devenit realitate”

Piteșteanul Liviu Chiță, 34 de ani, a devenit la începutul acestui an al patrulea arbitru FIFA din futsalul românesc.

Fratele mai mic al lui Alin Chiță, fost fotbalist la FC Argeș, Liviu se alătură grupului select al arbitrilor din futsalul românesc purtători ai ecusonului FIFA, din care mai fac parte ieșenii Vlad Ciobanu și Bogdan Hanceariuc și brăileanul Daniel Decă.

În urmă cu 16 ani, când a început cursurile de arbtru, Liviu Chiță a scris, ca motto, pe caietul de școală următoarele cuvinte: „Să ajung arbitru FIFA, 10.X.2004”. Și a ajuns!

Liviu Chiță continuă astfel povestea de succes a celui mai bun arbitru din istoria futsalului românesc, piteșteanul Bogdan Sorescu. Retras din activitate în urmă cu doi ani și devenit observator FRF, Bogdan Sorescu s-a numărat printre cei mai buni arbitri din futsalul mondial. „Mă bucur pentru Liviu Chiță. E o recunoaștere a valorii sale și a arbitrajului românesc”, a spus Bogdan Sorescu.

– Chiță sau Chița?
– Chiță este numele nostru de familie, dar toată lumea ne știe, pe mine și pe fratele meu Alin, drept Chița!

– Felicitări pentru ecusonul FIFA!
– Mulțumesc! E un vis devenit realitate, e o recompensă pentru munca depusă, pentru sacrificiile făcute de-a lungul unei cariere de peste un deceniu și jumătate. E și un pariu câștigat de cei care au crezut în mine și cărora le mulțumesc.

– Cum ați început cariera de arbitru?
– Eram junior la FC Argeș, la o grupă a domnului Gheorghe Cristian. Aveam 17 ani. Am mers la stadion, sus, în Trivale, ca să asist la testele unui prieten care era deja arbitru. M-a văzut Mihai Ghiberdel, șeful arbitrilor din Argeș. A auzit cine sunt, s-a uitat la mine și mi-a spus: „Te fac arbitru! Să vii mâine cu două poze și să te pui cu burta pe carte”. Și m-am conformat! Am urmat cursurile școlii de arbitraj, am dat examene, iar peste un an eram arbitru!

„Mergeam la meciuri, mă uitam la televizor”

– În timpul acelor cursuri ați făcut o promisiune!
– Așa este. Am scris pe prima pagină a caietului „Să ajung arbitru FIFA, 10.X.2004”. Era mai mult decât un motto, era o promisiune. În 2005 am terminat cu fotbalul și am început să arbitrez. La început, normal, la copii, la juniori. Puteam să mai joc, terminasem junioratul, dar asta însemna să plec de acasă, din Pitești, și nu am dorit.

– Ați avut vreun idol printre arbitri?
– Nu. Am încercat în schimb să iau de la fiecare câte ceva. Și de la arbitrii români și de la cei străini. Mergeam la meciuri, mă uitam la televizor la jocuri doar pentru a urmări arbitrajul.

– Când și cum ați ajuns la futsal?
– Am ajuns la futsal în 2015. Aflasem că Ilie Șandru, piteștean de-al nostru, s-a retras, așa că am făcut cerere să trec la futsal.

„Cluj – Chiajna scor 2-2”

– Ce știați despre futsal?
– Sincer, nu prea multe. M-am apucat însă de treabă. Am învățat regulamentul ca pe „Tatăl Nostru”! Am început să urmăresc meciuri, să mă interesez de cluburi, de performanțele lor, de cele ale echipei naționale, de jucători. Apoi am susținut teste, examene și am fost admis.

– La ce meci ați debutat?
– Eram la primul sezon, campionatul 2015-2016. Fusesem rezervă în tur la opt partide. Primul meci la care am oficiat a fost Cluj – Chiajna scor 2-2.

– Ați arbitrat alături de Bogdan Sorescu!
– Am avut acest privilegiu. Bogdan Sorescu a fost unul dintre cei mai valoroși arbitri din istoria futsalului mondial. Am învățat multe de la dânsul. Am simțit tot timpul sprijinul său. Al lui Bogdan Sorescu, dar și cel al altor oameni precum Andrei Ioniță, Gabriel Gherman, ultimul fost mare arbitru și el. Nu aș vrea să-l uit nici pe regretatul Vali Ioniță.

„Sezonul deplinei afirmări”

– Care e principala diferență dintre fotbal și futsal?
– Intensitatea, care la futsal e extraordinară. La futsal nu ai timp de odihnă! La finala Cupei României de anul trecut de la Călărași am alergat șase kilometri și jumătate! Și, apropo de finala Cupei României, pot spune că sezonul 2018-2019 a fost cel al deplinei afirmări. Pe lângă finala Cupei am avut șansa să arbitrez și două dintre meciurile finalei Ligii I dintre Imperial WET Miercurea Ciuc și CS United Galați, apoi Supercupa de la Buzău, dintre campioana Imperial WET și Dunărea Călărași, deținătoarea Cupei.

– Au fost momente în care ați vrut să renunțați?
– Au fost. Primul a fost destul de devreme, la doar 20 de ani. M-am accidentat foarte grav și am stat departe de arbitraj mai bine de un an. Cred că dacă nu m-aș fi accidentat aș fi ajuns departe în arbitraj. Apoi atunci când am susținut examenul pentru Liga a III-a. Am căzut al doilea sub linie, deși am avut note mari. Diferența a fost micronică! Atunci am simțit o dezamăgire uriașă și am vrut să renunț.

„Voi munci și mai mult”

– Ce jucători v-au creat probleme?!
– Nu am avut probeme cu jucătorii. Când am intrat în futsal eram un necunoscut pentru cei mai mulți dintre cei implicați în fenomen, inclusiv pentru jucători. Faptul că nu mă știau a fost în avantajul meu. Am fost civilizat cu ei, i-am tratat cu respect, mi-am făcut treaba, iar ei au reacționat în consecință, întorcându-mi respectul.

– Care sunt obiective dumneavoastră pentru perioada urmtoare?
– Îmi doresc, pentru început, să ajung la un turneu final de Campionat European. Apoi la un Final Four al Ligii Campionilor. Nu va fi ușor, tocmai de aceea voi munci și mai mult decât am muncit până acum.

ARTICOL DE ADI DOBRE

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*