Gabriela Szabo – Drept la replica

Ca urmare a materialului apărut pe website-ul ilfovsport.ro, Gabriela Szabo, directoarea CSM București, a trimis pe adresa redacției un drept la replica pe care îl publicăm mai jos:

Vezi aici materialul despre protestul handbalistelor de la CSM București!

„Îmi pare rău că în aceste vremuri tulburi pe care le trăim cu toții trebuie să fac față în plus unor josnicii fără margini, unor acuze bolnave, unor invenții venite din partea unor minți incapabile să înțeleagă ceva din ceea ce se petrece în jurul lor.
Nu este prima oară când citesc și mă minunez de ceea ce se scrie despre mine, despre acuzele gratuite care mi se aduc, mie un om care a făcut atât de multe pentru sportul românesc și pentru România, un om care se află la conducerea unuia dintre cele mai respectate cluburi sportive din România, un club pe care încerc alături de colegii mei să îl gestionez cât mai sănătos posibil într-o perioadă în care sportul nu mai reprezintă o prioritate decât pentru cei care iubesc cu adevărat acest fenomen.

Clubul Sportiv Municipal București traversează poate cea mai grea perioadă a existenței sale. Perioada de criză a debutat în februarie anul trecut, în momentul în care bugetul Primăriei Municipiului București, principalul finanțator al clubului, a fost redus. Nimeni nu își poate închipui eforturile pe care conducerea CSM București le-a făcut pentru a ține sub control situația, care a cunoscut o nouă etapă dificilă odată cu declanșarea pandemiei la începutul acestui an…

Nu putem face niciun fel de comparație între ultimii doi ani, care au fost infernali, și restul din istoria de 13 ani a Clubului Sportiv Municipal București. Cu toate acestea avem conștiința împăcată că am făcut tot ce a depins de noi ca lucrurile să meargă pe făgașul normal. Au fost luate decizii foarte grele pentru ca echipa feminină de handbal, portdrapelul clubului, să își continue activitatea. Am renunțat la echipa feminină de volei, cea care ne-a adus atât de multe bucurii, la cea masculină de volei, dar și la formația de rugby seniori a clubului nostru.

În van însă… Restanțele financiare cu care se confruntă întreg clubul, nu doar echipa feminină de handbal, restanțe financiare care există, nu le-am negat vreodată, nu sunt însă rezultatul erorilor mele și ale colegilor mei, ci a vremurilor pe care, din păcate, le traversăm. Protestul echipei feminine de handbal din week-end poate fi înțeles, chiar dacă nu suntem de acord cu el. Nu voi înțelege însă niciodată de ce unii oameni caută permanent motive doar pentru a lovi în mine cu mârșăvie, cu o lipsă de respect cu care nu sunt tratați nici măcar infractorii de drept comun.
Sunt acuzată de un fost angajat al clubului, care și-a făcut un obicei de a mă jigni în permanență în ultimii doi ani, că, citez, „Szabo nici nu-și dă seama că s-a șters la fund cu prestigiul acestui club”.

Asemenea afirmații făcute în spațiul public nu pot fi catalogate. Asemenea afirmații nu pot veni decât dintr-o ură primitivă, dintr-un sentiment de inferioritate, dintr-o carență de comportament ce nu va putea fi vreodată corijată.
Ne urăm zi de zi să fim mai buni, mai înțelegători, dar mulți dintre noi procedează exact pe dos. Răutatea, mitocănia, agresivitatea fizică și verbală au ajuns calități de bază ale celor care vor să iasă din anonimat, din glodul cotidianului. Păcat…”

 

Sursa foto – Adevarul.ro

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*