Gală de Crăciun la secţia de gimnastică ritmică de la CSM Ploieşti

Petre Apostol

În această seară, de la ora 18:00, în Sala „Leonard Doroftei” din Ploieşti, secţia de gimnastică ritmică de la CSM Ploieşti va organiza o gală specială dedicată Crăciunului, la finalul unui an complicat, din cauza situaţiei financiare a clubului, dar, totodată, şi plin de speranţe în vederea viitorului an. În cadrul evenimentului de astăzi va avea loc şi un spectacol special pregătit de sportivele antrenate de Liliana Băescu, Simona Puiu şi coregrafa Tatiana Arenkova, din cadrul clubului municipalităţii.
Cu gimnaste în lotul naţional de junioare (Denisa Stoian, Miruna Ciocîrlan), cu un antrenor dorit la echipa României, anume Simona Puiu, cu un arbitru internaţional în persoana Lilianei Băescu, dar şi cu o coregrafă prezentă în cadrul renumitei Academii ruseşti de balet Vaganova, Tatiana Arenkova, CSM Ploieşti poate privi cu încredere spre viitorul acestei secţii de gimnastică ritmică, devenită un centru important al ţării. Asta, evident, dacă şi va avea sprijinul necesar pentru a face pasul către sportul de mare performanţă, deoarece, în prezent, condiţiile de pregătire sunt departe de ceea ce este nevoie în acest sens.
Pentru una dintre gimnastele ploieştene prezente la gală, emoţiile sunt cu atât mai mari cu cât se apropie de unul dintre cele mai importante momente ale carierei sale sportive. În mai puţin de două luni (15 februarie 2018, Moscova, Rusia), Denisa Stoian va fi prezentă în calificările pentru Jocurile Olimpice de Tineret, fiind singura speranţă a României pentru participarea la competiţia olimpică din toamnă, de la Buenos Aires (Argentina).
De menţionat că Denisa Stoian a avut parte, zilele trecute, şi de o surpriză din partea colectivului profesoral al Liceului „Sf. Apostol Andrei” Ploieşti, la care este elevă, primind în dar un ursuleţ din pluş şi o felicitare, la care a fost ataşat şi un cadou în bani, gest apreciat nu doar de micuţa sportivă, ci şi de antrenoarele sale de la club.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*