„Galben-albastrele” nu le-au dat (mari) speranțe gazdelor: CSU Olimpia Brașov – FCC Baschet Arad 58-73

Capcanele pe care Dan Calancea a încercat să le pună în calea fetelor de la FCC Baschet Arad nu au avut absolut niciun efect. Olimpia Brașov le-a condus o singură dată, chiar în debutul primului meci al turneului de sub Tâmpa, pe „galben-albastre”, după care au încercat cu disperare să revină în joc. Au reușit, parțial, în sfertul cu numărul trei, singurul pe  care și l-au adjudecat, însă victoria elevelor lui Bulj nu a putut fi pusă în discuție.

După ce Hadzovic a deschis tabela cu o „liberă”, Crăciun a le-a dus pe brașovence în avantaj: 1-2. Apoi, lucrurile au intrat pe făgașul normal, extrema Fodor fiind cea care s-a remarcat în primul sfert cu jumătate dintre punctele reușite de echipa sa.

„Alb-albastrele” au dat ceva semne de viață în următoarele două reprize mici, când arădencele au totalizat vreo 5-6 minute de black-out ofensiv și la ultima pauză tabela indica 53-47. Puternicii pivoții ai FCC Baschet Arad au dominat lupta sub cele două panouri în sfertul cu numărul patru și au risipit orice emoții, dacă ele ar fi existat cu adevărat vreodată.

S-a încheiat 73-58 (20-9, 17-15, 16-23, 20-11) și trupa sârbului Bulj face 10 puncte și trece chiar înaintea adversarului de astăzi, care era pe locul doi înainte de prima sirenă.

Foarte ambițioasă împotriva fostelor colege, Ecaterina Armanu a fost coșghetera partidei, cu 17 puncte, 15 dintre ele venind cu aruncări din afara semicercului. Pentru FCC Baschet Arad au mai punctat: Karakasevic 12, Beadle (și ea sosită de la Brașov) 12, Hadzovic 12, Fodor 10, Ardelean 6, Akathiotou 3, Mîrne Nagy 2 puncte.

Pentru echipa gazdă au pus puncte pe tabelă: Crăciun (15), Pesovic (13), Corda (12),  Nan (9), Dickey (7), Al Ash Hab (2).

Mâine, de la ora 18, tot la Brașov, FCC Baschet și CSM Târgoviște dispută „El Classico”, cu echipa arădeană plecând cu prima șansă la victorie. Astăzi, Stoenescu și colegele sale au trecut cu 53-44 de Universitatea Cluj.

0
0

Articolul „Galben-albastrele” nu le-au dat (mari) speranțe gazdelor: CSU Olimpia Brașov – FCC Baschet Arad 58-73 apare prima dată în sportarad.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*