GALERIE FOTO. ”Cupa Max Ausnit” la ciclism, în memoria lui Steven Ausnit. A IX-a ediție, 91 de kilometri prin Timiș, Fârdea – Luncanii de Sus în zona Lacului Surduc și Munților Poiana Ruscă

Fotografii realizate de Leczki Jozsi la cea de-a IX-a ediție a tradiționalei competiții cicliste pe șosea ”Cupa Max Ausnit”, derulată sâmbătă cu începere de la ora 11 din Fârdea, în apropierea Lacului Surduc, pe un traseu rutier de 91 de kilometri și 1.200 de metri diferență de nivel din estul județului Timiș, până la Luncanii de Sus, în Munții Poiana Ruscă. Asociată de regulă zonei Lugojului, reuniunea pe două roți din acest an, parte a calendarului competițional din 2020 al Federației Române de Ciclism, între parteneri ai întrecerii, și contând drept Campionat Național de șosea de seniori #2 cu categoriile Elite, U23, juniori, cadeți, master și amatori, a fost dedicată în memoria lui Steven Ausnit.

O tradiție reînnodată în deceniul trecut, ”Cupa Max Ausnit” la ciclism pe șosea a revenit și cu ocazia ediției din acest an pe urcușurile și coborâșurile din zona estică a județului Timiș, de astă dată nu în plin sezon estival, la început de august conform programării inițiale, ci în ultimul weekend al verii, înaintea echinocțiului de toamnă, de astă dată și mai la est, nu în împrejurimile Lugojului, ci în preajma lacului artificial de acumulare Surduc, cu startul la Fârdea și un traseu de 91 de kilometri trecând și prin Făget, linia de sosire fiind în Munții Poiana Ruscă, la Luncanii de Sus, după un ”zid” de 850 de metri cu o pantă medie de 16%. 

Iată traseul ediției 2020, constând într-o singură probă de fond, cu linia de finish la 14 kilometri depărtare de cea de start, indicată printr-un punct:

Lansată în vara lui 2012, ”Cupa Max Ausnit” a readus în prim plan sportul cu pedale, printr-o competiție de o zi, de tradiție în estul Timișului, programată anul acesta la nici o săptămână după încheierea Turului României, lansat de la Timișoara, gazdă a prologului și punct de plecare în etapa I, respectiv câștigat duminica trecută la București de Edi Grosu, între timp câștigător de etapă și în Turul Luxemburgului, al cărui tricouri galben și albastru astfel le-a preluat. 

Startul celei de-a IX-a ediții s-a dat sâmbătă dimineață din fața primăriei din comuna timișeană Fârdea, la ora 11, pornindu-se în urcare printr-un peisaj idilic, bună propagandă atât sportului în șa cât și zonei cu potențial turistic din estul județului.

În continuarea parcursului, conform organizatorilor, treci de lacul Surduc și cobori lin spre localitatea Surducu Mic, unde vei vira spre stânga la indicatorul Săceni. Urmează un drum îngust, apoi te îndrepți spre comuna Bârna unde te așteaptă prima cățărare a zilei, 2,7 km cu 3%. Ajuns sus mai rulezi puțin și cobori 2,9 km până la o intersecție unde trebuie să ai mare grijă fiindcă virezi brusc la dreapta! Ajungi din nou în Bârna și te îndrepți spre Botinești unde te vei cățăra din nou 1,5 km și cobori în Surducu Mic. Vei vira la dreapta și vei începe urcarea de la Lacul Surduc, acum din sens opus. Ajungi iar în Fârdea și te îndrepți spre bifurcația cu Mâtnicu Mic unde încep 1.8 km de cățărare cu o pantă medie de 4%. Apoi urmează o coborâre până în comuna Dumbrava. Ajuns la intersecția cu drumul național, virezi dreapta si pedalezi 5 km până în orașul Făget, urmând să cotești din nou la dreapta spre Drăgșinești pe un sector de 10 km, unde vei întâmpina două cățărări de 2,5 km cu 3%, respectiv 1,2 km cu 7%. Ajuns sus pe ultima cățărare, cobori puțin, fiind un moment bun să-ți dozezi energia pentru ceea va urma. Un fals plat de 5 km, în ușoară urcare, până în satul Zolt. La ieșirea din sat, se termină asfaltul și urmează un segment de macadam în lungime de 3,7 km cu 4%, la finalul căruia te așteaptă un zid de 850 de metri cu o pantă medie de 16%. 

Fotografiile























A&O Truck Shop, loc de start al unor ediții anterioare, pe centura Lugojului, s-a numărat între sponsorii principali ai evenimentului, alături de ACS Velocitas – club organizator și Decathlon, în parteneriat cu Federația Română de Ciclism, Auto Club, Linia de sosire și CJT.

The post GALERIE FOTO. ”Cupa Max Ausnit” la ciclism, în memoria lui Steven Ausnit. A IX-a ediție, 91 de kilometri prin Timiș, Fârdea – Luncanii de Sus în zona Lacului Surduc și Munților Poiana Ruscă appeared first on sporttim.ro.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*