GALERIE FOTO: Ripensia – Dacia Unirea Brăila 2-1 (1-1). Declarații. Codrea: ”Măcar respirăm un pic” Pînzaru: ”Am început cu 7 sub 21 de ani”

Fotografii de la meciul Ripensia – Dacia Unirea Brăila, jucat duminică de la ora 11 în Ciarda Roșie din Timișoara în etapa a XXIV-a din Liga 2, a doua din 2018, și câștigat de galben-roșii cu 2-1 (1-1) prin golurile lui Mediop, bănățenii distanțându-se la 11 puncte față de învinșii lor, ultimii în ierarhie dintre formațiile rămase în cursă.

Paul Codrea (antrenor Ripensia Timişoara): ”Am jucat cu o contracandidată, dacă pierdeam intram în horă, însă nici cu această victorie nu suntem liniștiți, dar măcar respirăm un pic. Putem pregăti cu încredere meciul următor. Am simțit că la mijloc aveam anumite probleme, am decis să introduc un mijlocaș, nu știu dacă a fost mutarea decisivă, dar e bine că am câștigat. Le-am spus la pauză că putem câștiga, poți marca și să câștigi în minutul 90, nu neapărat din prima parte. Dacia Unirea Brăila e o echipă tânără, au schimbat mulți jucători, care e preocupată de joc, prin asta au impresionat, îi felicităm și pe ei pentru prestație!”

Întrebat dacă a aflat despre gravitatea accidentării lui Munteanu, Codrea a spus: ”Am înțeles că e destul de grav, genunchiul i s-a umflat, e suspect de ruptură de ligamente încrucișate, sper să nu fie aşa. Mă bucur pentru Contra, chiar cred că a avut o prestație bună, mă bucur că l-am debutat și nu a primit gol, iar echipa noastră a câștigat. Probabil va prinde mai multă încredere. Ne bucurăm că a rămas Mediop, sperăm să dea cât mai multe goluri și la vară să facă pasul spre o echipă de top din România!”

Alin Pînzaru (antrenor Dacia Unirea Brăila): ”Am pierdut pe un fond de joc bun, probabil e antrenorul slab. Pe două greșeli individuale. Două situații simple pe care le puteam rezolva… La penalty jucătorul spune că a dat în minge, nu mai contează, nu te pui în situația să dai într-o minge pe care nu o vezi… Altfel, am făcut un joc bun, dar pierdem puncte cu echipe din zonă și ne înfundăm. Efortul colectiv a fost bun, ca la Suceava. Preferam să jucăm slab și să câștigăm puncte!” Întrebat despre finanţare, Pînzaru a încuviințat: ”Da, finanțarea se va rezolva, sper şi cred că lucrurile intră pe un făgaș bun şi normal, dar rămânem într-o zonă a retrogradării, asta e problema mea. Am început jocul cu șapte jucători sub 21 de ani, probabil lipsa experienței lor face să nu gestionăm bine jocul şi pierdem teren”.

Rezultatele etapei, clasamentul Ligii 2 și programul viitor, pe coloana datelor tehnice.

The post GALERIE FOTO: Ripensia – Dacia Unirea Brăila 2-1 (1-1). Declarații. Codrea: ”Măcar respirăm un pic” Pînzaru: ”Am început cu 7 sub 21 de ani” appeared first on sporttim.ro.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*