GALERIE FOTO. Timișoara Saracens – CSA Steaua 15-15 (6-3). Anihilare reciprocă, nici un eseu. Campioni egalați în ultima fază, deși cu 2 jucători în plus, bucureșteni în premieră neînvinși pe Bega în sezonul regular, la a 7-a încercare

O tradițională piatră de încercare cel mai adesea greu răsturnată în precedentele dueluri directe pe Bega în sezonul regular, CSA Steaua a izbutit în premieră vineri seară pe ”Dan Păltinișanu” să evite înfrângerea la Timișoara în prima fază a campionatului Superligii, abia la a șaptea tentativă și doar în ultima fază a meciului din etapa a IV-a a turului, 15-15 (6-3), profitând de nesiguranța exacerbată de accidentări pe acest început de sezon a ezitantei campioane Timișoara Saracens, egalată de 3 ori după pauză dar în condiții de dublă superioritate numerică la final.

Mereu rivale în edițiile Superligii din actualul deceniu, Timișoara Saracens și CSA Steaua își cunoșteau mult prea bine atuurile și minusurile pentru a rezulta altceva decât o previzibilă încleștare cât se poate de echilibrată, în nota tradițională, care ca noutate pe linia disputelor strânse a fost lipsită de această dată de sarea și piperul eseului, în a cărui absență s-a consemnat o remiză la potou, smulsă de bucureștenii în inferioritate numerică, după alte 3 egalări în cursul partidei.

Roș-albaștrii au tot comprimat în ultimii ani marja eșecurilor în Banat în sezonul regular, de la cele înregistrate cu zece, patru, chiar 16 respectiv 8 puncte handicap în sezonul de primăvară din 2011 până în 2014, la înfrângeri cu 30-28 în mai 2015 și 8-6 în august 2016, pe tronsonul de deschidere al primei campanii toamnă-primăvară, iar vineri seară n-au mai încheiat pe scut, liderul din capitală rămânând astfel neînvins înaintea duelului de sâmbăta viitoare de la ora 15, din Ghencea, cu CSM Știința Baia Mare.

Având parte de o acomodare mult mai prielnică ritmului competițional prin dispute cu Dinamo, la Iași respectiv din nou acasă cu clujenii, adjudecate începând din 26 august încoace cu 27-19, 47-20 în Moldova și chiar 45-8 sâmbăta trecută, steliștii au abordat mai bine partida de la ora 19 de pe arena ”Dan Păltinișanu”, deschizând scorul încă din minutul 5 prin Florin Vlaicu, din lovitură de pedeapsă.

Bucureștenii instruiți de Dănuț Dumbravă au insistat și în continuare să caute breșa spre terenul de țintă al gazdelor, dar reziliența defensivă a campioanei i-a descumpănit puțin și au început la rândul lor să greșească, Gabriel Conache egalând la mijlocul primei părți dintr-o altă lovitură de pedeapsă: 3-3.

Așadar din nou egalitate pe tabela de marcaj dar nu și numerică, gazdele rămânând prea ușor fără Helu în liniile dinapoi, expediat de Ionuț Bodea în sin-bin, fără însă ca liderul cu victorii pe linie să profite de situație, ceea ce ar fi de regulă de așteptat în asemenea situații. Din contră, tot Timișoara Saracens a punctat, prin același fundaș Conache, revenit așadar în cadru și precis de la circa 45 de metri distanță: 6-3.

Și finalul părții întâi le-a aparținut tot fruntașilor la zi, însă fără ca Vlaicu să fructifice de la distanță o nouă lovitură de pedeapsă, ceea ce în schimb a izbutit din nou, precum la începutul partidei, când deschidea scorul, și la debutul părții secunde: 6-6.

Cursul jocului s-a repetat, Bodea eliminându-l temporar tot de la gazde și pe Mădălin Lemnaru, un alt component al liniilor dinapoi, dar campionii găsindu-se din nou mai bine în inferioritate numerică, pe care s-au desprins de steliști prin alte două lovituri la bețe ale lui Gabriel Conache: 12-6 la mijlocul părții a doua.

Greu încercați în acest debut de campionat prin aprigul test amical la ora primei etape interne în fieful campioanei Europei iar apoi la vizita băimărenilor, totuși depășiți în revanșa de pe ”Dan Păltinișanu”, însă mai ales sâmbăta trecută, când au fost întrecuți cu 28-16 pe ”Arcul de Triumf” de CSM București, timișorenii păreau a se apropia totuși de liman, însă scurtă le-a fost senzația de mai bine, liderul ripostând cât se poate de prompt în minutele 61 și 63 din bocancul aceluiași Vlaicu: dropgol, lovitură de pedeapsă și… egalitate.

La cum decurgea confruntarea, nici măcar acel unic eseu semnat de timișoreni în precedentul meci direct de 8-6 pe Bega în sezonul regular nu se mai contura la orizont, fiind lăsat poate pentru retur. Finalul n-a fost însă lipsit de suspans, Gabriel Conache preluând și pentru a treia oară conducerea pentru elevii lui Matt Williams iar oaspeții rămânând atât fără numărul 14, Robert Neagu, cât și fără Bogdan Doroftei din linia a II-a, doar că s-a mai repetat o dată scenariul în care gruparea în superioritate numerică n-a izbutit să-și fructifice avantajul numeric.

Măsură a incapacității ofensive a oponentelor, implicit în imposibilitatea de a se desprinde decisiv. Timișorenii și-au presat ce-i drept vizitatorii, avansând până în cinciul bucureștenilor, însă n-au aplicat lovitura de grație, din contră, fâstâcindu-se în avantaj numeric și pe tabela de marcaj, ceea ce i-a întredeschis Stelei o portiță. Pe care a dat buzna pe o ultimă greșeală a campionilor în retragere, același Florin Vlaicu egalând cu sânge rece cu ultima lovitură a întâlnirii: 15-15. 

Ca o reamintire a remizei de pe același stadion tot în cel de-al doilea meci acasă al timișorenilor și în urmă cu 2 ani, în aprilie 2015, în turul sezonului regular, 12-12 cu CSM București, la care evolua pe-atunci același… Vlaicu.

O remiză după un mai puțin scontat eșec în deplasare nu aduce a formă de echipă campioană dar nici a capăt de țară, secvență pe care cei din Ronaț sunt obligați s-o întrerupă la ora deplasării la Dinamo, pe ”Florea Dumitrache”, sâmbăta viitoare la ora 11, după care ar urma și mai facile dispute la Cluj respectiv acasă cu ieșenii, pe 7 octombrie, la încheierea turului, cu o pauză internă ulterioară în cazul bănățenilor de exact o lună până la deplasarea în Maramureș, în cea de-a doua rundă a returului.

Pentru moment, ordinea ierarhică nu-i pe placul campionilor, dar prestația lor nici pe-atât, în ton însă și cu indisponibilitățile din efectiv, semn că, oricâte achiziții ar fi efectuate pentru consolidarea în profunzime a lotului, unele piese de rezistență și de impact rămân totuși mai indispensabile decât altele. Cum însă până la ora jocurilor internaționale din grupele preliminare de calificare pe drumul spre Challenge Cup 2018/9 mai este suficient timp iar până la barajul play-off cu atât mai mult timp, zilele nu sunt încă nici pe departe intrate în sac.

Cu 3 noutăți față de XV-le care conducea la pauză cu 9-13 dar ceda în partea a II-a fără punct bonus defensiv la CSM București, și anume Pungea în locul lui Doge în linia I, Doyle în cel al lui Ianuș tot în pachetul de înaintare și Conache din nou ca fundaș, preluând ștafeta de la Popa, care l-a înlocuit pe Sefanaia, Timișoara Saracens a început vineri cu Taupaki, Rădoi, Pungea, Popârlan, Drenceanu, Doyle, Rus – cpt., Stewart / Seniloli, Rose, Lemnaru, Popa, Manumua, Helu și Conache, rezerve la start fiind Halalilo, Militaru, Dodge, Mureșan, Morrison, Rupanu, Iștoc și Simionescu.

CSA Steaua a început cu Nere, Sakalia, Bădălicescu, Archuashvili, Doroftei, Moyake, Lucaci – cpt., Vueti / Diaconescu, Vlaicu, Dumitru, Ioniță, Perju, Neagu și Sabin-Florin Strătilă.

Programul rundei a IV-a, inaugurată pe Bega și ce marchează mijlocul turului sezonul regular, pe coloana dreaptă, a clasamentelor, laolaltă cu țintarul etapei a V-a. Și vă lăsăm în compania fotografiilor realizate de Leczki Jozsi…

 

The post GALERIE FOTO. Timișoara Saracens – CSA Steaua 15-15 (6-3). Anihilare reciprocă, nici un eseu. Campioni egalați în ultima fază, deși cu 2 jucători în plus, bucureșteni în premieră neînvinși pe Bega în sezonul regular, la a 7-a încercare appeared first on sporttim.ro.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*