Gândacii au invadat centrul Ploieştiului, iar căpuşele atacă tot mai des oamenii şi animalele

V. Stoica

Ploieștenii au început să fie invadați de insecte dăunătoare, iar încheierea contractului pentru dezinsecție, deratizare și dezinfecție – DDD – nu se știe foarte clar când va avea loc. Potrivit primarului Adrian Dobre, se așteaptă un răspuns din partea ANAP în vederea continuării procedurii de selecție a unui operator care să intervină pentru stârpirea insectelor care au devenit tot mai agresive.
Un cititor al ziarului Prahova, care domiciliază într-unul dintre blocurile din Piața Victoriei latura CC-Sud, a transmis pe adresa redacției fotografii care nu mai au nevoie de comentarii, în care apar zeci de gândaci lângă zidurile clădirii!
“După ce suportăm toate mirosurile, mizeriile și șobolanii, acum se adaugă și miile de gândaci care apar din bloc. În afară de vecinii care stau la casa din partea stângă, nimeni nu face nimic; rugăm suport!”, este semnalul de alarmă tras de ploieștean.
Mai mult decât atât, la Unitatea de Primiri Urgențe se prezintă tot mai des persoane care sunt mușcate de căpușe, care au început să devină agresive pe măsură ce temperaturile au început să crească.
Pe de altă parte, câinii și pisicile cad pradă acestor insecte care transmit extrem de multe boli, unele dintre ele mortale pentru animalele infestate. Marile magazine au început să vândă, la Ploiești, chiar și kit-uri anticăpușe, care cuprind, printre altele, pensetă pentru extragerea în siguranță a insectelor.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*