Garnitura unui marfar care transporta combustibil – la un pas de a lua foc la Buşteni!

  • La un vagon-cisternă, încărcat cu 56 de tone de benzină, au izbucnit flăcări
  • Incidentul a fost observat de către un impiegat CFR

F. T.

Două autospeciale de stingere cu apă şi spumă, precum şi un echipaj SMURD au ajuns ieri dimineaţă la Buşteni, pentru a localiza şi stinge un eventual incendiu care ar fi putut cuprinde o garnitură de tren alcătuită din 22 de vagoane pline cu combustibil (18 cu motorină şi alte patru – cu benzină)!
Ar fi putut cuprinde, fiindcă flăcările au izbucnit doar la unul dintre vagoane, acestea fiind observate, la ora 4.34 a dimineţii, de către impiegatul de mişcare din Gara Buşteni, care a semnalat potenţialul pericol.
Garnitura se deplasa spre Azuga, dar în urma alertei date de către angajatul CFR, trenul a fost oprit, iar traficul feroviar a fost, de asemenea, blocat total aproximativ o oră. Şi perimetrul în care a avut loc evenimentul a fost izolat.
Potrivit datelor furnizate de către sublocotenentul Liviu Pipelea, purtător de cuvânt al ISU Prahova, vagonul – cisternă, la care a izbucnit incendiul, era încărcat cu 56 de tone de benzină, acesta fiind decuplat de restul garniturii şi tras pe o altă linie.
Din fericire nu s-au înregistrat victime.
Reamintim că un eveniment similar a avut loc tot pe un fir de cale ferată de pe Valea Prahovei, mai exact la Sinaia. S-a întâmplat în data de 3 octombie 2020, când, la compartimentul motor al unei locomotive care tracta 24 de vagoane încărcate cu motorină, a izbucnit un incendiu. Atunci, tot pompierii prahoveni au reuşit stingerea flăcărilor, evitându-se astfel orice pericol.
O intervenţie de mare amploare – inclusiv cu evacuarea populaţiei pe o rază de un kilometru -a avut loc în Prahova în noiembrie 2017, în gara Breaza , când fost cuprins de flăcări un mărfar despre care s-a spus, la vremea respectivă, că transporta de 100 de ori mai mult azotat de amoniu decât cantitatea care a produs tragedia de la Mihăileşti din 2014.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*