Gazul a ars prea repede

FC Petrolul Ploiești – Concordia Chiajna 0-1 (0-1)

 

George Marin

Marcatori: L. Ion (30).
FC Petrolul: Avram – Olaru (89 Nir Lax), Mondragon, Meijers, Țicu – S. Pană – Constantinescu (46 Bratu), Ekollo (46 R. Moise), Roige (cpt) (68 Arnăutu), Vajushi (89 Mitrea) – Buhăescu. Antrenor: Octavian Grigore.
Concordia: Chesneau – Borța, Marc (cpt), L. Ion, Cherecheș – Biceanu, Piper (29 Ciucureanu) – M. Dumitru (87 Cocoș), Rosado (33 Lazăr), Deac (29 Llullaku) – Herghelegiu. Antrenor: Claudiu Niculescu.
Au arbitrat: Marius Chițu (Târgoviște) – Cătălin Iulian Brânză (Botoșani) și Ramona Doriana Udrea (Tg. Jiu).
Arbitru de rezervă: Vasile Buzea (București).
Observatori: Marian Lumânare (București) și Teodora Albon (Cluj-Napoca).
Jucătorul meciului: Chesneau.

De cum a început meciul, am crezut că vom sta cu ochii ațintiți numai și numai spre poarta „dinspre pompieri”, cum o știa lumea pe stil vechi. Buhăescu trimisese peste poartă un șut care a încheiat o acțiune devenită clasică, între Țicu și Vajushi (min. 3). Apoi, tot Buhăescu a obținut un penalti într-o situație în care a insistat în careul mic, după cum îi este obiceiul (min. 6). Lovitura de pedeapsă a fost bătută moale de albanez și aproape de portar, respingerea fiind la îndemâna lui Chesneau. Ghinion, oare, pentru ai noștri? Dar, stați, că nu s-a terminat! Balonul este recuperat de Roigé încă în interiorul careului mare și este retrimis în fața porții. Tot Buhăescu este prezent, reia spre poartă, dar șutul este deviat în bara transversală. Chesneau ciupește o centrare care era gata-gata să ajungă pe fruntea lui Buhăescu (min. 8). A urmat un șut al lui Ekollo, din poziție frontală, după o combinație Roigé – Constantinescu (min. 10). Mingea s-a dus peste poartă, fiind parată de același Chesneau. Și noi continuăm să privim spre aceeași poartă. Vedem și un gol al nostru anulat pentru o poziție de ofsaid (min. 26). Vajushi șutase din interiorul careului, Chesneau a apucat doar să respingă în față, iar Buhăescu a introdus mingea în poartă din apropiere. Bucuria a fost curmată rapid de fanionul asistentei Udrea, ofsaidul „la mustață” fiind validat de arbitrul Chițu, care s-a dovedit a fi un anti-expert în distribuirea avertismentelor. Nu-i nimic, continuăm. Roigé face o cursă frumoasă pe stânga, dar în careul advers nu se află decât singuraticul Buhăescu, înconjurat de adversari (min. 27), iar Vajushi lovește bara cu un șut în cros, tras din afara careului mare, după ce tot el avansase central destui metri (min. 28).
Niculescu a făcut schimbări neobișnuit de repede, dar utilitatea s-a văzut pentru că petroliștii nu au mai avut loc de manevre atât de lejere în zonele centrale. Totuși, dominarea petrolistă a continuat în ciuda faptului că a trebuit să ne mai întoarcem privirea și o dată, o singură dată! către poarta cealaltă, a lui Avram. Și ce am văzut acolo nu ne-a plăcut! Am văzut golul Chiajnei! Unul norocos, dar tot gol se numește. Este 0-1. Încă nu intrăm în panică, suntem obișnuiți. Am văzut „filmul” acesta la Ploiești de destule ori. Ba chiar, de prea multe ori în ultima vreme!
După pauză, privirea a fost tot spre poarta Chiajnei. Însă, au fost prea puține acțiuni care să îi sperie pe ilfoveni. Aici putem nota dubla încercare spre poartă Țicu plus Vajushi (min. 51) și parada lui Chesneau la șutul lui Vajushi (min. 67). Am avut și șuturi trase alături, ori blocate, am avut și lovituri libere bătute ori în brațele portarului, ori peste poartă. Nu s-au văzut ocazii de gol adevărate, așa cum au fost cele din primul mitan, în ciuda faptului că dominarea teritorială s-a accentuat după ce am trecut la a poziționa doi oameni în prima line de atac. Nu au mai fost ocazii clare! Dar, noi am luptat (steril, îmi șoptește cineva) până la final, storcând și ultima picătură de gaz din toate schimbările posibile, chiar dacă la final. Din păcate gazul cu inspirația se terminase deja de ceva vreme. Dar, mai revenim asupra poveștii.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*