Giarmata pierde afară tot la două diferență, gazdele, primele lor puncte

CS Millenium Giarmata s-a înclinat și astăzi de la ora 17 tot cu 2-0, precum săptămâna trecută acasă cu CS Național Sebiș, pierzând pentru a treia oară la rând la două goluri diferență, în urma unei prime ieșiri pe scut în județul Sibiu, 3-1 pentru AFC Hermannstadt II la începutul lunii. De astă dată, în runda a IV-a, a fost depășită de o nou-promovată gorjeană la primele sale puncte în C4, Internațional Bălești.

Întrecută de două ori acasă în primele tot atâtea etape, 0-1 cu ACSO Filiași și 2-3 cu CNS Cetate Deva, iar apoi săptămâna trecută cu 3-1 la liderul ACS Șirineasa, la Petroșani, formația din Bălești a lăsat-o așadar în urmă pe Mama Mia fără vreun punct în ierarhie, dar a sărit în clasament și peste învinsa sa de astăzi, CS Millenium, cu unul din 12 posibile.

Gorjenii și-au manifestat intențiile încă din minutul 7, deschizând scorul prin Negrea, iar chiar dacă oaspeții din Giarmata au avut ocazia să răstoarne scorul până la pauză, CS Internațional și-a conservat avantajul, dublându-l înaintea ultimului sfert de oră al întâlnirii în urma unei faze contestate de bănățeni.

Copoeru avea ocazia egalării în minutul 20, când a lobat portarul dar a trimis și peste transversală, tot el ratând și în minutul 35, printr-o lovitură de cap de la 6 metri, la centrarea lui Sporin.

Iar cum ocaziile de regulă se răzbună, gazdele din Bălești și-au asigurat toate punctele prin Frățilescu, la capătul unui contraatac, în minutul 75: 2-0. În prealabil, în minutul 50, Răzvan Leucă efectua o triplă înlocuire.

Viorel Vișan, delegat al timișenilor, a spus după înfrângere că ”am primit repede gol și ne-am trezit, și puteam liniștit intra în avantaj la pauză dar am ratat ocazii rarisime… După pauză, chiar dacă am dominat vreme de 25 de minute, am fost surprinși pe un contraatac, însă în urma neacordării unei lovituri de la 11 metri. Arbitrul a lăsat jocul să curgă și pe contraatac am primit golul doi…”

CS Internațional Bălești – CS Millenium Giarmata 2-0 (1-0)

CS Millenium: Miklos – Sporin, Stupu, Covăsală, Cherecheș – Bungău, Domșa (50, Anagor), Ștefănescu (50, Ghighilicea), Codrea – Florin Olariu (50, Grunță), Copoeru (70, Stoica).

Timișenii vor primi runda viitoare vizita devenilor iar apoi se vor deplasa la Petroșani pentru jocul cu ACS Șirineasa, ulterior evoluând pe ”Nicu Moraru” cu cei din Filiași.

The post Giarmata pierde afară tot la două diferență, gazdele, primele lor puncte appeared first on sporttim.ro.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*