Gigi Becali, după înfrângerea cu CFR Cluj:„Îi transmit ceva lui Edi prin voi!”

Gigi Beacali a oferit o primă reacție, după umilința în fața celor de la CFR Cluj, cu scorul de 4-1.

Patronul celor de la FCSB, și-a respectat promisiunea făcută față de Edi Iordănescu și a refuzat să comenteze prestația echipei sale, însă i-a reproșat antrenorului atitudinea pe care a afișat-o la finalul partidei.

„Nu mai vorbesc nici de transferuri, decât dacă vând jucători. Să știți pentru totdeauna. L-am pus pe Edi. Am încredere în el și merg pe mâna lui. Ce s-a întâmplat aseară a fost ghinion, cu apa. Plus gafele făcute de Octavian Popescu și de Vlad. Cele 12 puncte sunt un fleac, având în vedere că mai sunt 23 de etape. Putem diminua punctele și putem trece peste ei până la finalul sezonului regulat. Am răbdare, știu ce lucrează Edi.

Nu mi-a plăcut de Edi Iordănescu, l-am văzut descurajat. Echipa noastră nu poate juca în baltă. Nu poți căra mingea prin baltă. Tănase nu e jucător de baltă, cum nici Olaru, Tavi Popescu și Olaru nu sunt. Edi deznădăjduiește, dar îi transmis să nu mai facă asta. Dacă Dumnezeu nu vrea, la revedere, ce să facem noi. 

Nu am vorbit cu el. L-am văzut puțin descurajat, dar îi transmit prin voi să nu deznădăjduiască. Va fi bine. Să muncească și să aibă răbdare”, a spus Becali, la Pro X.

 

Articolul Gigi Becali, după înfrângerea cu CFR Cluj:„Îi transmit ceva lui Edi prin voi!” apare prima dată în Sport Total FM.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*