Gligor a deschis drumul unui succes ce a devenit facil: Frontiera Curtici – Păulișana Păuliș 4-2

Dinu Maghici, Adi Piț sau Petre Măgulean s-au întors la Curtici din postura adversarilor, în tricoul Păulișanei, în cadrul etapei cu numărul patru a Ligii a 4-a Arad, prima intermediară a mini ediției din acest an. La cum s-a jucat în prima repriză, era greu de anticipat că se vor marca șase goluri, dar actul secund a fost mult mai spectaculos, iar portarul junior al oaspeților, Mihai Miclean, nu a prins cea mai bună zi.

Așadar, puține faze poartă în primele 45 de minute. A fost un joc destul de tacticizat din partea ambelor echipe, dar cu o eroare a lui Baraghin chiar înainte de pauză. Fundașul de 17 ani al oaspeților a făcut fault la 20 de metri și Alin Gligor actrimis mingea, din lovitură liberă, în plasa adversă.

Resimținând ceva probleme încă de la încălzire, Brutyo nu a mai ieșit de la vestiare și în locul său a apărut Miclean. În minutul 67, acesta a făcut penalty la Avrămuțiu și Gligor, fostul căpitan al UTA-ei, a făcut 2-0 de la punctul cu var. Din acel moment, Păulișul a cedat total și în minutele 72 și 76 tabela s-a dus la 4-0. Mai întâi, Avrămuțiu a croșetat doi adversari și a înscris, iar apoi Alin Mihai l-a bătut și el pe Miclean la colțul scurt.

Pe final, Păulișana a mai salvat puțin impresia lăsată la Graniță cu două goluri frumos lucrate. În minutul 78, Grigorean a centrat din dreapta și Marc a pus latul pentru 4-1, iar în penultimul minut de joc a înscris și Schinteie, de la colțul lung, după centrarea din stânga a lui Hrîncescu.

Gligor: „Cam toate echipele sunt la același nivel”

Frontiera strânge 7 puncte din 9 posibile și e printre echipele ce se vor bate, probabil, până la final pentru primele locuri. „Meciul a fost destul de echilibrat, dar acel gol din finalul reprizei ne-a prins bine. Jocul s-a deschis mai mult în repriza a doua, dar trebuie să recunoaștem că și faptul că, se vede, niciuna dintre echipe nu stă foarte bine din punct de vedere fizic și atunci intervin și greșelile. Și, repet, vorbesc și despre echipa noastră, cred că toate echipele suntem aproape la același nivel, vor fi meciuri echilibrate, un campionat special. Cel mai important este că am revenit pe gazon și, chiar dacă jucăm din 3 în 3 zile și se simte oboseala, suntem acolo, din nou, în iarbă. Ca și puncte suntem în grafic, poate avem unul în plus, căci la Felnac am jucat slăbuț și cu toate astea am fost egalați în prelungiri”, susține Alin Gligor, experimentatul fundaș al curticenilor.

 

Maghici: „Altfel credeam că va decurge acest start de sezon, am avut probleme de toate genurile”

Fără îndoială, Păulișul aștepta cu totul altceva de la startul acestui sezon. A și avut neșansa să întâlnească echipele ce-și vor disputa până la final primul loc și a făcut-o mai mereu fără o mare parte dintre titulari. „Față de formația de start în meciurile de pregătire, astăzi, de exemplu, nu am avut 7 jucători. Au fost probleme de lot provocate de accidentări și chestiunile noastre interne, cert este că altfel ne imaginam că va decurge acest start de sezon. Și eu am lipsit de la echipă aproape 4 săptămâni din cauza infectării cu COVID, toate astea se reflectă asupra randamentului echipei. Colac peste pupăză, azi l-am pierdut și pe Brutyo, care s-a accidentat încă de la încălzire, a tras de el o repriză, dar la pauză l-am schimbat. Și Emiluț Calancea a ieșit cu probleme, asta e situația. Meciul în sine a fost echilibrat în special în prima repriză. Ar fi trebuit să intrăm cu 0-0 la pauză, dar am greșit și am fost taxați. Curticiul are mulți fotbaliști buni, experimentați, în fața cărora plătești dacă greșești. Asta e, rămânem cu un sezon de tranziție, în care vom vedea pe cine ne putem baza din toamnă și pe cine nu”, spune Dinu Maghici, antrenorul Păulișului.

Formații: 

Curtici: Mucha – Chiș (84 Vărădean), Calvin, Al. Gligor, Vereș – Hanc (56 Coșa), Varga (82 Aslău) – Huțanu, Avrămuțiu, Ciupuligă (82 Popescu) – Al. Mihai. Antrenor: Radu Anca.

Păuliș: Brutyo (46 Miclean) – E. Calancea (46 Hrîncescu), C. Maghici, Blănaru, Barnaghin (70 Ad. Popa) – Don (75 Marc), Grigorean – Schinteie, Piț,  Măgureanu (75 Bănescu) – P. Măgulean. Antrenor: Dinu Maghici.

Arbitri: Mircea Ardelean – Alina Mhoc, Emil Arsa.

Observator: Traian Enoiu

0
0

Articolul Gligor a deschis drumul unui succes ce a devenit facil: Frontiera Curtici – Păulișana Păuliș 4-2 apare prima dată în Sportarad.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*