Graţiela Gavrilescu: Am identificat bani pentru a inventaria populaţia de urşi

Ministrul Mediului, Graţiela Gavrilescu, a declarat, ieri, într-o conferinţă de presă, la Târgovişte, că la nivelul ministerului au fost identificaţi bani europeni pentru inventarierea populaţiei de urşi, anunță Agerpres.
”Pentru că sunt preocupată de ce se întâmplă şi să ştiu exact câte specii sunt la ora actuală, care este numărul populaţiei de urşi, am identificat împreună cu colegii de la ministrul Mediului, cu Direcţia de Biodiversitate, bani pe POIM, pentru a putea să facem un studiu în care să avem exact o radiografie clară, prin inventarierea speciei respective, şi să nu ne mai dăm cu presupusul sau să luăm în calcul numai ce spun fondurile cinegetice, să vedem exact cum găsim modalitatea în interiorul proiectului, atunci când urmează să fie scris, undeva la sfârşitul lunii mai”, a afirmat ministrul.
Grațiela Gavrilescu a adăugat că România are o populaţie de urşi de câteva ori mai mare decât cea din toată Uniunea Europeană.
„În cadrul acestui proiect vom face inventarierea, pentru că necesită şi timp şi bani, pentru că până acum nu s-a făcut lucrul acesta decât pe hârtie, în funcţie de declaraţiile pe care le-a făcut fiecare fond cinegetic şi pentru că se presupune că populaţia de urşi din România nu este la nivel de 5.000-6.000, alţii spun 7.000, ci mult, mult mai mare. În cadrul acestui program vom şti exact care sunt. România are o populaţie de câteva ori mai mare cât este toată populaţia de urşi din toată Uniunea Europeană. Adică, dacă în UE se preconizează că sunt în jur de două, trei mii de urşi, la noi sunt de trei ori mai mulţi”, a declarat Gavrilescu.
Totodată, ministrul Mediului a reiterat faptul că este nevoie să protejăm şi viaţa omului, nu doar pe cea a animalului.
„Am fost, cred, ministrul cel mai apostrofat că ucid, că omor specia protejată urs, că nu îmi e milă de el, şi am explicat de fiecare dată că relaţia om-animal dăinuie de când suntem noi pe faţa pământului, de când este omenirea, şi că ea trebuie în continuare protejată, trebuie păstrată. Dar, aşa cum vrem să avem grijă de o specie protejată, trebuie să avem grijă şi de viaţa omului”, a mai spus Gavrilescu.
Ministrul Mediului, Graţiela Gavrilescu, s-a aflat, ieri, în judeţul Dâmboviţa unde a participat la o întâlnire de lucru cu autorităţile judeţene, primari şi şefi de instituţii deconcentrate.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*