Gropile, deșeurile și becurile lipsă, principalele probleme cu care se confruntă lugojenii

Aplicația City Health, pusă la dispoziția lugojenilor începând din 2019, rămâne un instrument la îndemână pentru cetățenii care doresc să semnaleze administrației locale problemele cu care se confruntă.




Deși a mai pierdut din popularitate, oamenii spunându-și nemulțumirile în special pe rețelele de socializare, aplicația a înregistrat totuși un număr de 19 sesizări de la începutul acestui an.

Dintre ele, trei au fost făcute în luna ianuarie, 14 în luna februarie și încă două în luna martie. În lucru se află, potrivit City Health, 17 dintre sesizări.

Cele mai multe probleme semnalate de locuitorii urbei sunt cu privire la gropile din asfalt, în acest sens fiind înregistrate șapte sesizări pentru străzile Koloman Wallisch, Romanilor, 20 Decembrie 1989, Nicolae Bălcescu, spl. Coriolan Brediceanu sau zona Podului de Fier.

O altă situație evidențiată de lugojeni este reprezentată de marcajele necorespunzătoare și lipsa indicatoarelor pe unele străzi. Spre exemplu, marcajul pietonal din zona Pieței I.C. Drăgan nu a fost încă șters, deși trecerea de pietoni a fost desființată odată cu reamenajarea pieței, lucru care dă bătăi de cap șoferilor, dar și pietonilor, care continuă să traverseze prin locul nepermis.

Deșeurile aruncate la întâmplare sunt și ele semnalate adesea pe aplicația City Health, problema fiind una permanentă în municipiu. Gunoaiele apar atât în zonele intens circulate, precum malurile Timișului sau zona centrală, cât și în cartiere ori la periferie, unde se formează gropi clandestine din cauza cetățenilor lipsiți de bun simț.

Iluminatul public este, de asemenea, pe lista celor mai frecvente sesizări, urmat de proble­mele privitoare la mobilierul stradal, adesea vandalizat, în special în parcurile din municipiu.

Articolul Gropile, deșeurile și becurile lipsă, principalele probleme cu care se confruntă lugojenii apare prima dată în Redeșteptarea.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*