Grozavu își face planuri de podium în Liga 1, dar o ia pas cu pas: „Partida cu UTA e prima dintr-o serie foarte importantă, întâlnim o echipă foarte bătăioasă”

După trioul favorit la titlu, FCSB, CFR Cluj, FC U Craiova, Sepsi Sfântu Gheorghe este următoarea echipă ce și-a obținut biletele pentru play-offul Ligii 1. S-a întâmplat cu trei etape înainte de finele sezonului regulat, iar covăsnenii au și trădat mici probleme de concentrare cu ocazia disputei interne cu Gaz Metan. De altfel, medieșenii au și plecat cu un punct de la Sfântu Gheorghe, însă asta nu înseamnă că trupa din Secuime va fi darnică și la Arad, unde și așa UTA nu prea știe să câștige.

Au lucrat la uniformizarea pregătirii

„Principalul” Leontin Grozavu recunoaște că pauza i-a prins bine inclusiv echipei sale, care avea niște restanțe în pregătire. „Nu ne-am antrenat doar pentru următorul meci, cel cu UTA, ci și pentru restul ce urmează. A fost o perioadă în care puteam să mai punem la punct anumite aspecte din punct de vedere fizic, ținând cont de toată această perioadă de la început de ianuarie, când nu prea am avut timp sau, mai bine spus, nu am avut toți băieții la dispoziție. E adevărat că și pregătirea înainte de a începe campionatul a fost foarte, foarte scurtă, apoi sigur a intervenit acea îmbolnăvire în masă a lotului și nu am contat pe toți băieții. Așadar, am profitat de aceste ultime două săptămâni pentru a încerca să uniformizăm puțin pregătirea și sunt mulțumit de modul cum au răspuns jucătorii. Cred că a fost o săptămână bună, cu foarte mici probleme vizavi de ieșirea unuia sau altuia din antrenament. Dar una peste alta, sunt mulțumit de modul cum s-au pregătit și de faptul că am avut marea majoritate a băieților la dispoziție. Va fi o perioadă foarte încărcată, va trebui să dispunem de toată energia necesară și de toți cei care sunt în lot în momentul de față pentru a face față play-off-ului”, a spus antrenorul celor de la Sepsi.

„UTA își provoacă adversarul la luptă”

În tur, nu a existat practic meci între covăsneni și arădeni, „dubla” lui Safranko și prima reușită stagională a lui Golfoca păstrând punctele în Secuime. Cu toate astea, Grozavu nu pare să-și subestimeze deloc partenerul de întrecere de duminică după-amiază. „Partida cu UTA este prima dintr-o serie de jocuri foarte, foarte importante și dificile. Întâlnim o echipă care, chiar dacă pe teren propriu nu a avut rezultatele scontate, provoacă adversarul la luptă. UTA e o echipă bătăioasă, o echipă cu jucători care din punct de vedere fizic stau foarte bine. Este bine pregătită de un antrenor foarte ambițios și mai mult ca sigur că ne va aștepta o partidă dificilă. Sper ca toată lumea să fie cât se poate de conștientă și în același timp avizată și montată pentru că la Arad ne va aștepta un meci foarte greu”, a mai punctat tehnicianul lui Sepsi.

Obiectivul play-offului, un salt în clasament

E greu de crezut că trupa din Sfântu Gheorghe se poate implica în lupta pentru titlu, dar se va încerca un atac la podium. „Pentru play-off avem ca obiectiv să urcăm în clasament. E clar că ne dorim asta, pentru că în fotbal e valabil dictonul ce ai făcut astăzi nu mai e valabil mâine. Ne dorim ca să urcăm în clasament chiar dacă va fi dificil. Va trebui să facem față acestei provocări, ne-am dorit să ajungem aici și întâlnim cele mai bune echipe ale campionatului. Normal că nu va fi ușor, dar eu cred că am demonstrat, cel puțin în toamna trecută, că avem un lot la dispoziție care poate face față luptelor grele din campionatul din România. Am avut rezultate scontate cu echipele bune, de aceea mă aștept ca reacția noastră să fie una pozitivă și în momentul de față”, a mai punctat Leo Grozavu.

Vașvari: „Mă simt apreciat la Sfântu Gheorghe, trebuie să avem mare grijă la Arad”

Fostul polist, Gabriel Vașvari este la al treilea sezon în culorile lui Sepsi și recent a semnat prelungirea înțelegerii: „Mă bucur că am semnat prelungirea contractului, mă simt foarte bine aici, mă simt apreciat la un club serios, unde se vrea performanță. Chiar după ce am semnat am primit multe mesaje de felicitare din partea suporterilor ceea ce mă bucura foarte mult, mă face să mă simt foarte apreciat și pe această cale vreau să le multumesc. Vreau să le și promit că atât timp cât voi mai juca aici, la Sfântu Gheorghe, voi da tot ce e mai bun din mine pentru a ajuta echipa”.

Mijocașul central de 34 de ani a vorbit și despre deplasarea de la Arad. „Ne așteaptă o partidă dificilă pentru că UTA este o echipă destul de agresivă, o echipă cu un antrenor bun. Într-adevăr, rezultatele bune în mare parte le-au obținut în deplasare, pe teren propriu nu prea au reușit să câștige. Dar, eu cred că UTA este o echipă foarte reactivă si trebuie să avem mare grijă. Ne ajută și această pauză, pentru că știm cu toții că am trecut printr-o perioadă foarte dificilă cu acele îmbolnăviri ce au afectat 95 la sută din grup. În aceste ultime săptămâni, ne-am pus un pic pe  picioare, am făcut și un mic cantonament și cred că în această pauză am reușit să reglăm probleme legate de partea fizică”, a mai afirmat Vașvari.

După 28 de runde scurse din prezenta stagiune, Sepsi Sfântu Gheorghe a pus la păstrare 44 de puncte pentru un loc 4 pe care-l va ocupa la intrarea în play-off. După confruntarea de pe Mureș, „roș-albii” din Secuime vor avea derby pe teren propriu cu FCSB, actualul lider al Ligii 1.

0
0

Articolul Grozavu își face planuri de podium în Liga 1, dar o ia pas cu pas: „Partida cu UTA e prima dintr-o serie foarte importantă, întâlnim o echipă foarte bătăioasă” apare prima dată în Sportarad.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*