Grupaj

Marele strateg Gică Popescu, implicat în organizarea Campionatului European, mai precis a grupei de la București, refuză să mai răspundă la întrebări legate de cele trei stadioane care vor găzdui meciurile: Național Arena, Arcul de Triumf și Ghencea. Este de admirat optimismul lui Popescu, dar puțină decență nu strică.

Oricărui antrenor de la echipa națională trebuie să i se acorde credit și să fie încurajat. Totuși numirea lui Mirel Rădoi în acest post mi se pare puțin forțată, el nefiind recomandat de rezultate notabile, cu excepția Campionatului European de tineret care nu se compară cu o competiție de seniori. Cu atât mai mult nu trebuie să ne mire numirea lui Adrian Mutu ca antrenor al echipei naționale U 21.

Echipele din liga întâi se află în plină pregătire, deoarece la sfârșitul lunii va începe sezonul de primăvară. Au apărut câteva mutări de antrenori și de jucători. Astfel, Victor Pițurcă a plecat de la Universitatea Craiova, unde în schimb a fost achiziționat Nistor de la Dinamo, iar deocamdată de pregătirea echipei se ocupă Corneliu Papură. Mircea Rednic a preluat echipa Poli Iași, în timp ce Mihai Teja a ajuns la FC Voluntari în locul demisului Cristiano Bergodi. Vasile Miriuță a revenit la FC Hermannstadt după un periplu maghiar.

George Țucudean s-a înregimentat în lotul CFR-ului din Cluj după o perioadă de inactivitate. La Dinamo degringolada continuă și nimeni nu știe ce va aduce ziua de mâine. În cadrul bunei relații, de fapt una de vasalitate, între FCSB și Botoșani, Miron a fost cedat la echipa bucureșteană. Oarecum surprinzătoare renunțarea la Alin Șeroni de către UTA, mai precis a fost decizia antrenorului Balint. În schimb, jucătorul în cauză a ajuns în liga întâi la FC Botoșani.

În liga a doua ar fi de remarcat revenirea lui Eric Lincar la Turris Turnu Măgurele. UTA se va reuni mâine și va urma programul normal de pregătire, singura noutate fiind jucătorul Soufiane Jebari, fost la Csíkszereda. Mai grăbiți s-au dovedit a fi cei de la ASU Politehnica Timișoara, care s-au reunit în cursul săptămânii trecute, cu nume noi notabile Alexandru Pop și Dragoș Săulescu. Dorinel Munteanu a renunțat la mai mulți jucători de la CSM Reșița, dar l-a adus pe Laurențiu Rus de la Sănătatea Cluj. La Ploiești s-a declanșat jihadul, clubul Petrolul renunțând la zece jucători, care nu vor să părăsească echipa.

The post Grupaj appeared first on sporttim.ro.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*