Gugulanii Caransebeș înving la zero campioana Continental și fac rocada în frunte

Gugulanii Caransebeș a revenit vineri seară pe primul loc în Campionatul Municipal Timișoara de volei pentru amatori, detronând-o din nou pe campioana Continental, în fața căreia s-a revanșat fără a ceda un set în returul găzduit în Caraș-Severin la încheierea celei de-a noua etape a ediției în curs.

Câștigând cu 3:0, Gugulanii au egalat-o la trei tocmai pe Continental la capitolul victoriilor fără set pierdut în actualul sezon, două astfel de succese având în cont CS Alternative iar câte unul Timișoara, UVT și Shawarma 2.0. Cele mai numeroase în campania în curs au fost succesele cu 3:1, treisprezece la număr, iar 9 partide s-au încheiat cu scoruri de 3:2, printre care și disputa tur de la Timișoara dintre campioana Continental și vicecampionii din Caransebeș.

Acel eșec la limită a reprezentat de fapt și unica înfrângere a formației din Caransebeș în ediția 2017/8, față de cele trei acumulate de Continental, în linie cu UVT și Shawarma 2.0, Gugulanii luând astfel o serioasă opțiune pentru adjudecarea titlului, în condițiile în care înaintea ultimelor 5 etape din retur dețin două puncte avans în fruntea ierarhiei dar au și un meci mai puțin disputat, în deplasare la Shawarma 2.0.

Gazdele din Caransebeș s-au distanțat clar cu 3:0, pe seturi 25:12, 25:22, 25:18, având în centrul ex-prim-divizionar Fabian Birău cel mai valoros voleibalist al întâlnirii, desemnat ca atare.

Vicecampioni în sezonul trecut la prima lor apariție în întrecere, deși cu cel mai mic număr de eșecuri, unul singur, 3:0 în retur, în februarie 2017, la Continental, în urma căreia încheiau la două puncte handicap, cei de la Gugulanii Caransebeș tind a prelua laurii cu ocazia celei de-a V-a ediții a Campionatului Municipal Timișoara, adjudecat până acum, pe rând, din 2014 încoace, de Timișoara, UMF de două ori consecutiv și Continental.

De urmărit însă cele 5 etape rămase de jucat plus cele 3 restanțe, în condițiile în care campania în curs este mai echilibrată atât ca meciuri în sine, cu un număr mai mare de partide încheiate în 4-5 seturi, cât și ca dispută pentru prinderea podiumului, anul trecut fiind completat pe locul 3 de Timișoara iar în 2016, în urma lui UMF1, de ”Poli” și CS Alternative.

Rezultatele rundei a IX-a, clasamentul actualizat și programul etapei a X-a, pe coloana datelor tehnice.  

The post Gugulanii Caransebeș înving la zero campioana Continental și fac rocada în frunte appeared first on sporttim.ro.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*