Hackerii ruşi au piratat computerul unui angajat al NSA folosind Antivirusul Kaspersky

Hackeri ruși au utilizat antivirusul Kaspersky pentru a sustrage documente confidențiale care se aflau în computerul personal al unui subcontractant al Agenției de Securitate Națională din SUA (NSA), a indicat joi publicația Wall Street Journal, citată de AFP.

Conform publicației menționate, hackerii au avut astfel acces la documente care explică modul în care NSA însăși piratează computere străine și se protejează de atacuri cibernetice.

Acest act de piratare, care datează din 2015, este al treilea în cazul unui subcontractant NSA în patru ani. Se pare că respectivul incident a determinat Washingtonul să interzică agențiilor federale americane să utilizeze software-ul companiei ruse Kaspersky Lab, specializată în securitatea calculatoarelor.

La 13 septembrie, Ministerul Securității Interne a ordonat tuturor funcționarilor federali să dezinstaleze software-ul antivirus Kaspersky Lab în termen de 90 de zile, informează Agerpres.

„Ministerul este preocupat de legăturile pe care anumiți responsabili Kaspersky le au cu serviciile de informații și cu alte agenții guvernamentale rusești”, a declarat Elaine Duke, ministrul securității interne interimar, într-un comunicat.

Potrivit Wall Street Journal, subcontractantul a adus acasă dosare confidențiale ale NSA și le-a transferat pe calculatorul său personal, pe care era instalat un antivirus Kaspersky. Hackerii ar fi identificat aceste documente cu ajutorul antivirusului respectiv.

Tot potrivit publicației citate, subcontractantul nu avea intenția deliberată să dezvăluie aceste informații, dar el a încălcat probabil legea aducând acasă aceste documente catalogate drept „secret de apărare”.

Societatea rusă Kaspersky a reacționat într-un comunicat și a semnalat că nu există nicio probă a unei eventuale complicități cu serviciile de informații ruse, potrivit Agerpres.

Fondatorul său Eugene Kaspersky a recunoscut că „una sau două persoane” care lucrau pentru guvernul rus ar fi putut fi infiltrate în compania sa, dar a negat cu vehemență că ar lucra pentru Kremlin.

„Pentru toți experții noștri, a abuza de încrederea utilizatorilor noștri pentru a ajuta un guvern și a practica spionajul ar fi contrariul eticii noastre”, a spus el.

Circa 85% din vânzările Kaspersky Lab provin din export. Programul său este utilizat de milioane de persoane în lumea întreagă.

Sursa: rtv.net

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*