Hai cu noi, în țara campionilor! În China sau în America?

Federația Română de Gimnastică a lansat, cu câteva zile în urmă, un nou program national de selecție, printre copiii de 4-6 ani, program care are o finalitate extrem de generoasă (obiectiv strategic, spune Federația) – relansarea gimnasticii românești și revenirea în elita mondială!

Noua șefă a Gimnasticii românești, Andreea Răducan, recunoaște că a avut ca exemplu inițiativa soților Bellu și Bitang, considerați ca fiind cei mai valoroși tehnicieni români, dar care au neglijat lotul national din ciclul 2013-2016, ocupându-se intens de gimnaste începătoare, activitate numită Țară, țară, vrem campioane. Au preferat să umble prin țară, după noi talente, mai ales că sponsorul principal a fost Compania Petrom, una cu bani serioși, care nu s-a încurcat cu mărunțiș, ca la Federația de Gimnastică.

Răducan a spus că inițiativa lui Bellu și Bitang a dat roade, însă, iertată să-mi fie ignoranța, dar iubitorii de gimnastică au auzit, în 2017, doar de Larisa Iordache, Cătălina Ponor și Marian Drăgulescu. Și am mai aflat și de Ioana Crișan, singura gimnastă care a prins o finală la Campionatele Mondiale de la Montreal, din această toamnă. Trebuie să mai adăugăm, desigur, și numele Oliviei Cimpian, care a evadat la unguri, cât și numele Asianei Peng, gimnastă care a făcut parte din ciclul olimpic 2013-2016, și care s-a reapucat de exerciții și crede că cineva, cândva, o va rechema la lot. Aceasta este lumea actuală a gimnasticii românești, una mica, foarte mica, și, din păcate, fără o perspective apropiată.

Și nicăieri nu s-a vorbit concret despre acest program, Țară, țară vrem campioane: câți copii au fost selecționați, din câte centre, câți bani s-au cheltuit și cum, care a fost eficiența lor, și mă gâdesc la faptul că din 2013 sau 2014, de când a-nceput acțiunea, ar fi trebuit să auzim și noi câteva nume de viitoare campioane. Urmează o altă acțiunea, cu un nou slogan pompos, Hai cu noi, în țara campioanelor, alți bani cheltuiți, alte speranțe, deșarte, firește, din moment ce de acțiune se ocupă aceeași antrenori slabi pregătiți și dezinteresați de marea performanță.

Pe site-ul Federației de Gimnastică se spune așa:

Federația Română de Gimnastică anunță lansarea programului național de selecție “Hai cu noi în țara campionilor”, care are ca principal obiectiv strategic relansarea gimnasticii românești și revenirea în elita mondială a acestei ramuri sportive.
Analiza contextului actual, dar și a mediului intern si extern, specific gimnasticii românești, identifică o serie de factori care stau la baza scăderii nivelului de performanță. Concret, gimnastica românească se confruntă cu:
• subfinanțarea la nivelul copiilor și juniorilor;
• scăderea dramatică a numărului de sportivi legitimați;
• exodul masiv al specialiștilor;
• scăderea nivelului profesional și a gradului de implicare a tehnicienilor care activează la cluburi, pe fondul lipsei de cointeresare financiară.

Are Programul ”Hai cu noi în țara campioanelor” puterea să elimine toate aceste puncte negative sau măcar să le diminueze? Dacă banii Petromului au fost ca o frecție la picior de lemn, a atras Răducan mai multe finanțe că să ridice nivelul profesional al antrenorilor și să le oprească exodul, dându-le salarii mai mari? Scăderea dramatică a numărului de sportivi și sportive se datorează, printre altele, și imaginii cenușii, în care se vede gimnastica noastră – prin lipsa de medalii la mondiale, prin necalificarea la Olimpiadă, prin scandalurile din sânul lotului, prin faptul că se vorbește tot mai intens de neprofesionalismul tehnicienilor, de răutățile lor, de lipsa de organizare și implicare a Federației, ca să nu mai vorbesc de faptul că momentul când Bellu și Bitang au ajuns la bară, în fața Instanței de judecată, a fost ca un pumn de KO, pentru toți iubitorii de gimnastică – cuplul B+B a fost unul iubit, adulat și urcat pe cel mai înalt piedestal, dar…

N-am încredere nici în Programul ”Hai cu noi…, decât dacă Federația face vreo excursie în China sau în America, unde, da!, ne putem întâlni cu adevărate campioane!

P.S. Salutăm revenirea lui Marius Urzică în lotul de seniori, de data aceasta ca antrenor coordonator – cred că este capabil de multe minuni, dar trebuie să fie lăsat în pace. La feminin se amână schimbările, dar le dau dreptate celor de la Federație, pentru că aici nu mai există nume sonore, capabile să emită strategii de dezvoltare și să le pună și în practică. Mai mult, chiar și cu moralitatea stau cam rău!

Ionel Pană

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*