Handbal (F): Diana Ciucă, cel mai bun portar de la Campionatul European U17: „Nu am ajuns încă la potențialul maxim”

FOTO: IONUȚ GREERE / DIANA CIUCĂ (HCM CRAIOVA)

Craioveanca Diana Ciucă a demonstrat încă o dată că este un portar de mare perspectivă, fiind desemnată cel mai bun portar de la Campionatul European U 17. Selecționata României a ocupat locul 7, după ce a învins formația Spaniei cu scorul de 30-25 (15-13), duminică, la Michalovce, în ultimul meci de clasament.

Sportiva crescută de HCM Craiova a vorbit în exxlusivitate pentru Sportul Doljean despre turneul final și acest nou premiu pe care l-a câștigat.

„Ne-am dorit enorm să luăm o medalie la acest campionat, din păcate resursele noastre au fost limitate, am fost destul de obosite după cele două meciuri cu Suedia și Franța , meciuri tari, cu jucătoare puternice, cu o încărcătură atât fizică, cât și psihică. De asemenea, jocurile de la Fote de înainte. În orice caz, acest rezultat nu va fi uitat. Vom demonstra că suntem o echipă de campioane.”

„Mă bucur enorm pentru performanța realizată, mă ambiționează să vreau să-mi depășesc limitele. Nu am ajuns încă la potentialul maxim. Îmi doresc mai mult și pot mai mult.”

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*