Handbal (F): SCM Craiova întâlnește mâine CSM Roman

FOTO: IONUT GREERE / SCM CRAIOVA – CSM ROMAN 30-21, MECI TUR, ediția 2016-2017

Elevele antrenate de Bogdan Burcea se află în faţa unei săptămâni foarte importante, cu două meciuri împotriva echipei CSM Roman (joi, Liga Naţională) şi Debrecen (sâmbătă, Cupa EHF). Acest ultim joc, contând pentru turul 3 preliminar, ultimul înaintea grupelor.

SCM Craiova va juca joi, de la ora 17.00 (netelevizat), împotriva formației CSM Roman, în cadrul etapei cu numărul 9 din Liga Florilor. Craiova vine după remiza de la Slozobia, în vreme ce formația nemțeană sosește în Bănie după ce a învins pe teren propriu, luni, Corona Brașov, scor 23-22.

„Avem obiectivele clar stabilite ne dorim să obținem maxim din această partidă. Avem jucătoare care trebuie să îşi arate colţii: Elisei, Dumanska, Pricopi, Tudor, Nikolic etc. Trebuie să fim încrezători în echipa noastră şi să avem acea atitudine necesară unor astfel de jocuri”, a declarat Bogdan Burcea.

Oltencele ocupă în prezent locul 2 în Liga Florilor, cu 19 puncte. De partea cealaltă, formația romașcană este pe 6, 12 puncte la activ.

Meciul din Sala Polivalentă va fi arbitrat de cuplul Teodor Șerbu și Andrei Vasilescu.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*