Handbal – Juniorii III sub lupă

George Marin

Turneul juniorilor III abia încheiat la Ploiești (rezultatele au fost publicate sâmbătă) merită o mică discuție referitoare la cele văzute în Sala „Olimpia”.
După cum am mai informat, regulile au fost schimbate pentru această ediție, Federația Română de Handbal încercând să dea „teme de lucru” diversificate atât atacanților, cât și apărătorilor. Pentru aceasta, s-a stabilit ca partidele să se desfășoare pe durata a 3 părți a câte 20 de minute, fiecare din primele două având un specific diferit (în prima se joacă 5 contra 5, iar în a doua echipele sunt obligate să se apere în sistemul 3+3), abia în ultima lăsându-se un joc liber.
Cum s-au aplicat – sau, mai bine zis, cum s-au putut aplica aceste reguli – ne-au arătat două dintre partide, de referință fiind CSM Ploiești – Olimpic Mizil și Academia Junior Ploiești – CSM Ploiești. Firește, și celelalte partide au contribuit la concluziile generate de turneu.
În mare parte, reprizele jucate 5 contra 5 și-au atins scopul, echipele folosind spațiile mai largi pentru pătrunderi, dar, în același timp, eliminând oarecum jocul cu pivotul, un element prezent destul de rar. Însă, cam după 10 – 13 minute, s-a ivit o dezorganizare în joc care nu a permis să se evidențieze cele gândite de FRH în normele de aplicare a acestui nou regulament, mai ales în al doilea rund. Spre exemplu, dacă în prima partidă menționată s-au evidențiat clar apărările 3+3, în cea de-a doua aproape că nu s-a jucat deloc în acest sistem. Este adevărat că și desele eliminări au contribuit la această „uitare” de a folosi sistemul 3+3, multe dintre ele izvorâte din ambiția cu care s-a încercat tranșarea rivalității locale.

Academia Junior

Ar mai fi de remarcat scăderea puterilor copiilor spre finalul meciurilor, 60 de minute fiind, se pare, cam mult chiar și pentru echipele care au prezentat un lot mai bogat numeric. O bilă albă pentru echipa din Mizil, care a reușit să țină ritmul potrivit până la final, deși a înscris pe foile de joc doar 10 jucători! De altfel, echipa mizileană a părut și foarte „legată”, remarcând destule acțiuni cursive și un eficient „om-la-om” pe tot terenul în repriza a treia a meciului cu Buzăul. Pe lângă ansamblu, au ieșit în evidență Teodor Savu și Dragoș Sandu, precum și portarul Andrei Lepuș, care a avut o foarte bună primă repriză împotriva celor de la Academia buzoiană. Pentru că a venit vorba despre Buzău, să amintim că i-am remarcat pe „sfârleaza” Octavian Coman, care, deși dezavantajat de fizic, a jucat și extremă dreapta și centru, precum și pe Eduard Bâgiu, un băiat cu talie, dar anihilat destul de rapid de echipa din Mizil.
Cealaltă Academie, cea ploieșteană, cu un lot mai puțin omogen valoric, a făcut o figură frumoasă, impresionând prin ambiția cu care a abordat meciurile, în special pe ultimul. Dar, ineficiența demonstrată (vezi nenumăratele situații în care Andei Leu a fost liber pe extrema dreaptă, încheiate cu prea puține goluri) a privat echipa de realizări superioare în gestionarea reprizelor. O notă bună pentru portarul Teodor Enache și una, parțial, pentru Andre Gheorghe.

Olimpic Mizil

CSM a câștigat pe merit acest turneu, învingând toate oponentele și pierzând numai două reprize (contează în clasament!) doar pentru că, în acele ultime runduri, a folosit mai mult așa-numita „linie a doua”. Echipa a fost „sudată”, exprimându-se cu o circulație mai fluentă a balonului, având un lot numeros și aproximativ uniform valoric, ceea ce a permis și dominarea adversarilor la nivel fizic, excepție fiind ultima repriză cu Mizilul. Însă, nu numai fizic a dominat CSM-ul. Am văzut scheme de atac lucrate la antrenament, repetate în cursul aceleiași partide, o pecete a eficienței muncii depuse. De asemenea, CSM a prezentat o apărare mai mobilă ca a celorlalte echipe. Nimeni nu poate pune la îndoială superioritatea generală a echipei clubului municipalității. Dintre remarcații echipei îi numim pe Ștefan Vîlcu, Bogdan Bondarenco, Andrei Dumitrache, dar, mai ales, pe portarul Denis Ștefan, care a avut 21 de intervenții numai în ultima partidă, el fiind decisiv în câștigarea primei reprize (în minutul 8 avea deja 6 mingi salvate!).
La final, am cerut părerea antrenorilor referitor la acest nou sistem competițional. Părerile au fot împărțite: 4-0 pentru sistemul 5 contra 5, 2-2 pentru sistemul apărării 3+3, dar și 3-1 în defavoarea păstrării celor 60 de minute de joc, mai ales după o atât de lungă întrerupere a activității indusă de pandemie.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*