Handbalistele de la Crișul oprează primul transfer al iernii: Gaiu dublează postul de pivot!

Chiar dacă a debutat-o pe Milica Golusin în prima partidă oficială a anului, în Cupa României, contra prim divizionarei Minaur Baia Mare (scor 27-38), Crișul operează de abia în această săptămână primul transfer al iernii. Sârboiaca era de multă vreme sub comanda lui Sebastian Tudor, doar că nu obținuse dreptul de muncă până acum.

În ceea ce privește noul inter al „alb-albastrelor”, Daiana Gaiu, negocierile cu CSU Reșița au început de vreo două luni, însă doar acum s-au finalizat cu obținerea acordului de grilă. Astfel, handbalista de 22 de ani crescută de Marta Baia Mare și trecută și prin curtea celor de la Minaur va fi transferată cu acte în regulă în această săptămână și ar putea debuta sâmbătă, în disputa chiar cu echipa la care s-a format ca handbalistă. Tudor mai avea nevoie de un pivot de meserie, lângă Mihaela Damian, iar Gaiu pare alegerea optimă pentru posibilitățile clubului.

Crișul Chișineu Criș – Marta Baia Mare, din cadrul etapei secunde a turului II a Diviziei A de handbal feminin, se joacă sâmbătă, de la ora 15, pe parchetul Sălii Sporturilor Victoria din Arad.  Practic, se duelează cei doi poli ai clasamentului Seriei D, Boldor și colegele sale anunând spectacol.

FOTO: Paul Ursachiwww.upfoto.ro

0
0

Articolul Handbalistele de la Crișul oprează primul transfer al iernii: Gaiu dublează postul de pivot! apare prima dată în sportarad.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*