Handbalistul Ionuţ Georgescu, decisiv pentru Steaua în victoria cu Dinamo

Petre Apostol

Revenit după o accidentare care l-a ţinut pe margine câteva săptămâni, handbalistul ploieştean Ionuţ Georgescu a avut o contribuţie importantă în victoria echipei sale, Steaua Bucureşti, în derbiul cu Dinamo Bucureşti.
Reeditare a finalei din sezonul trecut, vicecampioana Steaua a învins, miercuri seară, în Sala „Concordia” din Chiajna, pe Dinamo, după un meci controlat pe întreaga sa durată de Georgescu şi compania, contând pentru etapa a X-a din Liga Zimbrilor. Pentru Steaua, Ionuţ Georgescu a marcat cele mai multe goluri din acţiune (7), alături de pivotul Nemanja Grbovic, dar, în total, handbalistul ploieştean a înscris de opt ori, punctând o dată din singura lovitură de la 7 metri executată.
Astfel, jucătorul de 36 de ani, format la Uztel Ploieşti – câştigător în trecut al titlului de golgheterul Ligii Naţionale – a ajuns la 34 de goluri înscrise în campionat pentru Steaua, fiind al patrulea pe lista marcatorilor din echipa bucureşteană în actualul sezon, deşi a absentat la câteva partide.
Prin victoria obţinută, Steaua a ajuns la 17 puncte în campionat, urcând, pentru moment, pe locul al şaptelea, în vreme ce Dinamo Bucureşti a rămas cu 18 puncte, ocupând poziţia a cincea. De menţionat că la Dinamo antrenor secund este fostul jucător al defunctei grupări Uztel Ploieşti, Sebastian Bota.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*