Hegemonie schimbată, „albastrele” – tot mai comode în fotoliul de lider: Crișul Chișineu Criș – CSM Târgu Mureș 31-25

Lider autoritar în stagiunea trecută, formația de handbal feminin din Târgu Mureș e pusă de respectă de Crișul Chișineu Criș. „Alb-albastrele” au trecut la un nivel superior odată cu mutările făcute în această vară, echipa s-a legat rapid și, după un egal la Târgu Mureș, a venit și un succes cât se poate de clar în primul retur, disputat la sala UAV-Mihai Botez din Arad: 31-25!

Elevele lui Sebastian Tudor au fost tot timpul la „cârma” partidei, dar distanța a fost mică în prima repriză. Mai mult, scorul pauzei a fost egal: 16-16, însă gazdele au evoluat excelent în actul secund, culegând aplauzele celor aproximativ 100 de spectatori. În special interii Klimek și Boldor au marcat pe bandă rulantă, în timp ce antrenorii teamului transilvănean s-au focusat pe prestația arbitrilor clujeni, Mârza și Nedelea, scoși principalii vinovați pentru eșecul destul de dur din această seară.

Pe final, s-au vărsat și lacrimi în tabăra vizitatoare pentru eșec, dar și pentru accidentarea lui Bucin, în timp ce handbalistele Crișului au sărbătorit succesul ce le instalează și mai comod în fotoliul de lider al Seriei D din cadrul Diviziei A la handbal feminin. „Ne-am consolidat locul întâi, ceea ce mă bucură foarte mult. Am pregătit foarte bine acest meci. După cum se vede este, echipa este bine pregătită fizic, dovadă că în toate meciurile pe care le-am am avut cu ASA Târgu Mureș am revenit tot în doua repriză. Și norocul a fost de partea noastră și mă bucură faptul că atât poarta, cât și faza ofensivă, și-au făcut treaba. Știam că va fi un meci cu tensiuni, lui Popeanu chiar i-a venit rău pe bancă, a acuzat niște înțepături toracice și ne-am speriat puțin. Știam că va fi un meci pe contre, știam că va fi un meci cu tensiune și, până la urmă, eu zic că am fost echipa mai calmă, mai stăpână pe ea și concentrată pe câștigarea tuturor punctelor. Tehnico-tactic am fost de nota 10 și pentru asta le felicit pe fete, au fost disciplinate și merită acest loc 1. Este un progres enorm față de sezonul trecut, este meritul și munca fetelor, pentru că muncim foarte mult. Ne-am dorit să intrăm într-o formă sportivă chiar pe final de retur, pentru că știam că urmează meciuri destul de grele. Să nu uităm că mai avem o deplasare la Oradea, care este o echipă care poate să încurce pe oricine. Concluzionând, nu pot spune decât că mă bucură faptul că această echipă arată din ce în ce mai bine. Așteptăm și o sală de sport la Chișineu-Criș pentru că aceste fete merită”, a spus Sebastian Tudor la finalul disputei cu târgu-mureșencele.

Formații și marcatoare:

Crișul Chișineu Criș: Klimek 11, Boldor 9, Vezentan 4, Petruse 4, Damian 2, Popeanu 1, Năstasă, Cherecheşi, Puţ, Vrabie, Corha, Nemoianu

CSU Târgu Mureș: Barabaş 8, Bucin 7, Munteanu 4, Lăcătuş 2, Darie 2, Moldovan 1, Ola 1, Obran, Sîngeorzan, Coşarcă, Stan, Ghemeş.

Crișul se deplasează miercuri, în intermediară, la Oradea, după care, în weekend, urmează un duel acasă, cu Reșița. Apoi, urmează vacanța de iarnă și o revedere pe parchet pe 18 ianuarie 2020.

0
0

Articolul Hegemonie schimbată, „albastrele” – tot mai comode în fotoliul de lider: Crișul Chișineu Criș – CSM Târgu Mureș 31-25 apare prima dată în sportarad.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*