Hora s-a deblocat și la Arad pentru trei puncte imense în economia luptei pentru supraviețuire: „Chiar dacă nu s-a depus licența UEFA, vrem să terminăm cât mai sus”

Ioan Hora a fost eroul UTA-ei în primul meci din play-outul Ligii I. Experimentatul atacant a înscris singurul gol al meciului cu Viitorul printr-un șut din cădere, în minutul 63, iar cu reușita din această seară a și devenit golgheterul echipei sale în acest sezon.

Fotbalistul de 32 de ani a ajuns la cinci reușite, șase cu cea din Cupă de la Sfântu Gheorghe, însă e prima pe noua arenă „Francisc Neuman”. „Într-adevăr, este primul meu gol la Arad în acest sezon, ultimul a fost acum 15 ani. A fost o victorie importantă pentru noi, am reușit să ținem distanța față de locurile de baraj. Aceste trei puncte sunt de aur. Tot timpul este loc de mai bine, dar, cred că dacă vom evolua și în continuare cum am făcut-o în ultimele trei meciuri, avem mari șanse să terminăm pe primele locuri. Totul ține de noi, de concentrare, de cum ne pregătim, sunt mai mulți factori. Sper să continuăm pe aceeași linie. Din câte am înțeles, clubul nu a depus dosarul pentru licența UEFA, dar oricum noi vrem să terminăm cât mai sus, ar fi o performanță. Trebuie să o luăm pas cu pas și să încercăm să scoatem maxim din fiecare meci” a declarat vârful arădenilor după UTA – Viitorul 1-0.

Mai precis, Ioan Hora marcat precedentul său gol pentru UTA, la Arad, pe 18 mai 2007. Se întâmpla într-o victorie cu 2-1 a „Bătrânei Doamne” în „derby-ul vestului”, cu Politehnicii Timișoara.

Atacantul lui Balint a vorbit și despre Viitorul, care nu trece prin cea mai bună perioadă. „Au jucători de calitate și cred că locul lor nu este în play-out, dar – probabil – conjunctura, forma lor sportivă, și-a spus cuvântul. Au și pierdut câțiva jucători importanți, nu e ușor să faci an de an performanță și să și vinzi în același timp jucători importanți”, e de părere Hora.

După Hora, al doilea golgheter al arădenilor este fundașul central Erico da Silva, cu patru reușite. Brazilianul a și purtat banderola de căpitan astăzi, după ieșirea de pe teren a lui Florin Iacob, accindetat în primul sfert de oră.

Galerie semnată Claudia Carp de la UTA – FC Viitorul 1-0

 

0
0

Articolul Hora s-a deblocat și la Arad pentru trei puncte imense în economia luptei pentru supraviețuire: „Chiar dacă nu s-a depus licența UEFA, vrem să terminăm cât mai sus” apare prima dată în Sportarad.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*