Horoscop săptămânal! Balanțele sunt pline de farmec și sentimente

Berbec

Cauţi succesul şi se pare că acesta nu va întârzia să apară. Soarele Vărsătorului te ajută să te pui în valoare, să-ţi administrezi bine imaginea şi aptitudinile; Marte din Taur îţi dă avânt, determinare şi iniţiativă; Venus îţi asigură un bun contact cu colaboratorii, şefii şi autorităţile; iar Mercur te asistă în luarea deciziilor potrivite la nivel mental.



Taur

Sociabilitatea se manifestă din plin la nivel de grup, initiaţive colective, agape amicale. Când vine vorba de relaţia “one to one”, se face simţită o oarecare stânjeneală, o senzaţie de frustrare. Urci în ierarhie, îţi îmbunătăţeşti poziţia socială, ajungi în bătaia reflectoarelor, stârneşti admiraţie.

Gemeni

Marte, tranzitează la final casa a douăsprezecea, o casă obscură în care îşi au locul iubirile secrete, dar şi amăgirile, deziluziile, rătăcirile, confuzia, însingurarea. Se poate să trăieşti o poveste de dragoste departe de privirile indiscrete, se poate să te înflăcărezi pentru o himeră, să suferi din iubire.

Rac

La baza reuşitei rămân în principal ambiţia, initiaţiva şi competitivitatea pe care ţi le insufla prezenţa lui Marte în zodia prietenă Taur. Marte este cea care te provoacă şi îţi întăreşte voinţa, Marte îţi dă forţă şi energie, Marte îţi cere să acţionezi, să arăţi de ce eşti capabil(ă), să impui, să dictezi.

Leu

Marele benefic Jupiter este favorabil noilor iubiri, căsătoriei, proiectelor comune, veseliei şi bunei înţelegeri în cuplu. Marele benefic Jupiter este foarte independent şi dornic de libertate, aşa că, dacă relaţia actuală merge prost, vei avea puterea de a renunţa la ea, pentru a căuta sufletul pereche.

Fecioara

La cât de mare forfotă este în casa Job-ului, a karmei, finalul Vărsătorului este agitat. Poate să fie o perioadă minunată sau infernală. Soarele , Jupiter, Venus ȋn Vărsător indică responsabilitatea pentru ceea ce trăieşti şi să te bucuri chiar şi de cele mai dificile situaţii în care eşti pus(ă) prin Job.

Balanță

Soare, Venus şi Jupiter în zodia prietenă a Vărsătorului, ai una dintre cele mai romantice perioade din ultimii ani. Primul favor pe care ţi-l face Venus este că-ţi amplifică magnetismul. Ai farmec, full sentimente, seduci fără efort. Oamenii se simt atraşi de tine, iar sexul opus intervine prin Cupidon.

Scorpion

Uranus iubește acţiunea, experimentul, noul, schimbarea, lucruri care trebuie să ţi se întipărească bine în minte, fiindcă relaţiile Scorpionului stau sub înrâurirea lui Uranus acum în Taur, iar cei care uită să-i ofere ce doreşte pot suporta consecinţele, soldate de regulă cu bulversări şi rupturi.

Săgetător

Volumul mare de lucru, presiunea impusă de termene, de complexitatea sarcinilor, de posibilele situaţii de concurenţă sau de atmosfera “incinsă” de la locul de muncă te ţin în priză şi se pot dovedi destul de stresante. Programul zilnic poate deveni mai încărcat dar îţi aduce rezultate palpabile.

Capricorn

Nu sunt şanse să treceţi neobservaţi la birou. Reuşiţi să impresionaţi prin inteligenţă, rezolvând rapid unele probleme. Nu este exclusă o avansare, o evidenţiere sau atingerea unui obiectiv îndelung urmărit, pentru care te-ai străduit din greu în ultima perioada. Relaţiile sunt în mişcare, amprentate de nou, de schimbare, şeful din tine vrea mai mult.

Vărsător

Soarele şi Jupiter promit mult şi vor mult, se avântă cu entuziasm, stimulează, interacţionează. Extragi maximum de fericire din bunăvoinţa planetelor (da, planetele pot fi foarte binevoitoare!), lasă lucrurile să vină spre tine şi primeşte-le cu braţele deschise, fără să critici sau să ridici pretenţii.

Pești

Provocatorul Marte, Venus cea plină de farmec şi tandreţe, şi Jupiter (Cupidon astral) îşi dau întâlnire spre a-ţi îmbogăţi viaţa amoroasă sau spre a-ţi picta în culori mai vii căsnicia. Copilul vrea în parc, soţul o cafea, iar părinţii să spună ultimele noutăţi. E un vis ce ține predominant de biruirea unei karme negative.

Autor: Petru Gheleșian

Articolul Horoscop săptămânal! Balanțele sunt pline de farmec și sentimente apare prima dată în Redeșteptarea.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*