Horoscop săptămânal! În cazul Racilor, obligaţiile şi implicaţiile financiare exercită presiune asupra relaţiilor familiale

Berbec

Marte predispune o împrospătare, o upgradare, o remodelare a viziunii, a perspectivei, a strategiilor de atingere a obiectivelor. Se poate să te răzgândesti inclusiv în privinţa obiectivelor. Nimic nu este bătut în cuie, iar pentru a reuşi ai nevoie de multă flexibilitate, de un spirit tânăr şi ingenios.




Taur

Acum, mai mult ca oricând, simţi nevoia de intimitate şi siguranţă, pe care le gaseşti fie alături de familie, în cămin, fie alături de o persoană caldă şi stabilă, într-o ambianţa retrasă şi discretă. Se poate să ai nostalgii, să te bântuie amintirile sau să reîntâlneşti o fostă iubire rebelă prin Cupidon.

Gemeni

La baza reuşitei rămâne ȋn principal ambiţia, initiaţiva şi competitivitatea pe care ţi le insufla prezenţa lui Marte în Berbec. Planeta Marte este cea care te provoacă şi îţi întăreşte voinţa, Marte îţi dă forţă şi energie, Marte îţi cere să acţionezi, să arăţi de ce eşti capabil(ă), să te impui, să dictezi cu şi prin prieteni.

Rac

Viaţa de cuplu a Racului este dinamică datorită a 3 planete grele din zodia Capricornului. Munca, obligaţiile şi împlicaţiile financiare tind să exercite presiune asupra relaţiei şi sfârşesc prin a-ţi crea o senzaţie de insatisfacţie. Planeta Venus acum în Rac este în armonie cu inima, cu sentimentele. Venus îţi aduce în dar tot ce are mai bun: farmec, eleganţă, bună-dispoziţie, noroc, senzualitate.

Leu

Leul are standarde înalte în ceea ce priveşte relaţiile sentimentale. Astepţi mult de la partener(ă), te atrag persoanele cu poziţie sau renume, iar viaţa romantică tinde să se amestece cu cea socială sau profesională. Farmecul, eleganţa şi relaţiile sociale pot contribui la avansarea socio-profesională.

Fecioara

Soare şi Mercur în zodia ta, norocul vă însoţeste în toate, este important să nu vă faceţi duşmani. Primul favor pe care ţi-l face Venus ȋn Rac este că-ţi amplifică magnetismul, esti sexy, seduci fără efort. Oamenii se simt atraşi de tine în general, iar sexul opus într-un mod al misterelor, metafizic.

Balanță

Reacţiile emoţionale sunt intense, există o stare de încordare şi este greu să pui de acord latura sexuală, instinctivă, cu nevoile sufletului sau cu dorinţa de armonie. Chestiunile legate de copii, de calitatea de părinte pot participa şi ele la tulburarea păcii conjugale/parteneriale. Balanța are potențial de a-şi vedea propriile defecte, de a se vedea pe sine la un nivel profund.

Scorpion

Uranus iubeste acţiunea, experimentul, noul, schimbarea, lucruri care trebuie să ţi se întipărească bine în minte, fiindcă relaţiile Scorpionului stau sub înrâurirea lui Uranus acum în Taur, iar cei care uită să-i ofere ce doreşte pot suporta consecinţele, soldate de regulă cu bulversări şi rupturi.

Săgetător

Volumul mare de lucru, presiunea impusă de termene, de complexitatea sarcinilor, de posibilele situaţii de concurenţă sau de atmosfera “încinsă” de la locul de muncă te ţin în priză şi se pot dovedi destul de stresante. Programul zilnic poate deveni mai încărcat dar îţi aduce rezultate palpabile.

Capricorn

Provocatorul Marte, Venus cea plină de farmec şi tandreţe, şi Uranus (Cupidon astral) îşi dau întâlnire spre a-ţi îmbogăţi viaţa amoroasă sau spre a-ţi picta în culori mai vii căsnicia. Copilul vrea în parc, soţul o cafea, iar părinţii să spună ultimele noutăţi. Speculaţiile financiare nu sunt favorabile

Vărsător

Cu stăpânul casei cuplului în dificila casă a douăsprezecea, situaţia relaţională s-ar putea să fie destul de complicată. Asupra ei pluteşte un abur enigmatic, secretos sau pur şi simplu confuz iar Cerul este partener decizional, prin situaţii care îţi stârnesc ingrijorare, prin mecanisme psihologice.

Pești

Cu Saturn în Capricorn, casa prietenilor lucrurile nu merg uşor. Responsabilităţile sunt împovărătoare, ai în vizor obiective serioase, care cer timp şi răbdare pentru a putea fi atinse. Mizează pe egalitatea forţelor, pe un aport personal bine delimitat ȋn plan sentimental şi profesional.

Autor: Petru Gheleșian

Articolul Horoscop săptămânal! În cazul Racilor, obligaţiile şi implicaţiile financiare exercită presiune asupra relaţiilor familiale apare prima dată în Redeșteptarea.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*