Horoscop săptămânal! Zodiile avantajate de trecerea în noul an

Berbec

Cu Marte la tine în zodie nu te aştepta la o poveste de amor dulce şi roz! Povestea va fi “condimentată”, nărăvaşă, iar uneori s-ar putea ca situaţia să te depăşească. Şi încă ceva: nu cheltui peste măsură pentru a impresiona! Valoarea eşti tu, iar dacă celălalt nu vede asta, nu te merită.




Taur

Contactele cu ceilalţi sunt afectuoase, calde şi empatice, iar sexul opus se simte inexorabil atras de farmecul tău seducător. Este “mâna” lui Venus, planeta dragostei, care trece prin „casa ocultismului”. Venus din Săgetător favorizează iubirea, înţelegerea şi buna-dispoziţie în cuplu.

Gemeni

Venus te face să visezi, să te scufunzi în sentimente ca în apele calde ale unei mări exotice, să trăieşti ca în vis. Expresia “beat de fericire” trebuie să fi fost inventată sub un astfel de aspect astral. Se poate să-ţi găseşti sufletul pereche, să ai parte de o întâlnire cu puternic impact emoţional.  Marte în Berbec poate foarte bine să fie cauzator de stres, turbulenţe, rivalităţi.

Rac

Cooperarea este cheia care deschide uşi, trambulina care te propulsează spre succes. Nu te poţi plânge că munca este anostă ori banală. Traversezi o perioadă în care trebuie să inovezi, să înnoiesti, să reformezi ceva legat de muncă. Venus îţi amplifică mult deschiderea către iubirea transcedentală.

Leu

Predispoziţie către flirt şi joc, curiozitate, deschiderea spre nou. Venus îndeamnă la noi experimente şi descoperiri în exprimarea sexualitatii, te ajută să pui în valoare atributele feminităţii dacă eşti femeie, sau ale masculinităţii, dacă eşti bărbat, te ajută să exersezi arta amorului şi speculaţiilor.

Fecioara

Turbulenţele în egală măsură cu beneficităţile ating sectorul muncii: dezordine, presiune, neplăceri cu colegii, lipsă de continuitate în lucru, enervări legate de obiectele de birou, scule, dar şi mulţumiri asociate de sectorul soft, inteligenţă, tehnicitate. Rezolvarea este legată de sfera familiei.

Balanță

Continuă interesul pentru nou, inovaţie sau experiment, cu o electrizare masivă a casei cuplului, dar şi cu riscul producerii a câte unui scurt-circuit din când în când. Pe de altă parte, se manifestă o tendinţă de retragere într-un univers emoţional închis sau secret, cu stări de încântare, sau deziluzie.

Scorpion

Munca intelectuală este favorizată, precum şi tot ceea ce ţine de comunicare, fie ea scrisă ori verbală. Ai şansă la interviuri şi negocieri. Financiar, atâta timp cât îţi gestionezi inteligent resursele, nu ai de ce să te plângi. Interacţiunea cu oamenii este caracterizată pragmatism şi revoltă socială.

Săgetător

Venus la tine ȋn zodie te învăluie cu un nor de dorinţă şi senzualitate, iar disponibilitatea ta amoroasă este foarte accentuată. Atragi, seduci, te laşi atras(ă) sau sedus(ă). Ca bonus astral Jupiter vizitează zodia Vărsătorului, reprezintând un context memorabil şi norocos, generând mult optimism.

Capricorn

Saturn de comun acord cu Jupiter îţi hrăneşte aspiraţiile şi-ţi scoate în cale circumstanţe favorabile împlinirii lor. Formaţia Jupiter- marele benefic al sistemului solar şi Saturn din zodia Vărsătorului favorizează creşterea popularităţii la Job şi o îmbunătăţire a relaţiilor cu partenerul de viaţă.

Vărsător

Conjuncţia Jupiter-Saturn la tine ȋn zodie este decisă să-ţi aducă ocazii favorabile. Emoţiile tale vor fi influenţate de zvonuri sau tinzi tu însuţi să influenţezi emoţiile altora prin ceea ce comunici. Există disponibilitate, există şi oferte, trăirile sunt intense şi se pot produce întâmplări benefice semnificative cu şi prin personalitate.

Pești

În sectorul “suflet”, în aer pluteşte o stare de aşteptare. Jupiter (Marele Benefic) acum sincron cu Saturn în Vărsător îţi va expanda, îţi va colora şi-ţi va împlini orice dorinţă ce trebuie să coincidă cu cerinţele Cerului, cu implicarea ta în lucrarea Ierarhiilor superioare. Jupiter va străluci cu putere în Vărsător, sectorul îngerilor dar şi a prizonieratelor ce ţin cont de o karmă negativă.

Autor: Petru Gheleșian

Articolul Horoscop săptămânal! Zodiile avantajate de trecerea în noul an apare prima dată în Redeșteptarea.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*