I-au întors pe „roș-negrii” și sunt la mâna lor în lupta pentru locul 1: Șoimii Șimand – Unirea Sântana 3-2

Șoimii Șimand nu glumește în „Turneul de desemnare a campioanei județene” și ajunge la cota 10 puncte după ce o învinge și pe Unirea Sântana, echipa ce a condus clasamentul după trei etape. „Roș-negrii” au început excelent partida, au avut 2-0, dar elevii lui Ioan și Jany Ruska au avut puterea să revină și să fie doar la mâna lor în încercarea de a termina pe primul loc și a reprezenta județul Arad la baraj.

Partida a început perfect pentru Unirea. După câteva secunde de la primul fluier, Martin a pasat filtrant, Daniel Marc a pătruns printre Savin și Cernat și a marcat elegant la colțul lung. După exact 10 minute fază la indigo cu exact aceiași actori și Sântana conducea cu 2-0. Părea o misiune facilă pentru trupa lui „Ole Roșca”, însă gazdele au intrat treptat în joc. Au redus din dezavantaj în minuul 40, după ce Dani Morariu a transformat penalty-ul obținut de C. Morariu în duelul cu Savin.

În actul secund, Șimandul a evoluat și mai bine și golul doi nu s-a lăsat prea mult așteptat. În minutul 53, nou-intratul Rus a deviat un balon pentru Gheorghieș,  care a scăpat în viteză pe dreapta și a trimis la colțul lung al porții lui Vincze. Fotbalistul de 18 ani dintre buturile Unirii a fost și azi titular pentru că Edi Csurka e infectat cu COVID. Cireașa de pe tort a pus-o chiar căpitanul Jany Ruska cu o lovitură liberă bătută direct în vinclu la colțul lung din lateral dreapta. Sechel, Varga și Gheorghieș puteau să-i ofere echipei sale un final de meci mai liniștit, dar au ratat și Berar se putea răzbuna pe final, când, însă, a ratat din poziție de unu la unu cu Matiș.

Fiindcă mai joacă atât cu echipele din fața sa, Ineu, Curtici și Socodor, Șimandul e la mâna ei pentru un rezultat istoric. „Câteodată mă surprind și pe mine foarte plăcut acești copii. Mulți dintre ei sunt chiar copii și ne bucurăm că le-am dat încredere. Și azi eu zic că am câștigat meritat, am fost peste ei chiar dacă am început meciul de la 0-2. Probabil contează faptul că avem mulți tineri și aceștia se refac mai repede pentru meciurile din trei în trei zile. Am început acest proiect acum vreo doi ani de zile și încep să se vadă rezultatele. Vom juca la victorie și ultimele trei meciuri și cine știe…”, a punctat Ghiță Tăucean, directorul sportiv al Șimandului.

Daniel Marc putea fi eroul Sântanei dacă golurile sale ar fi decis destinația punctelor. „Mă bucur că am înscris, dar evident sunt trist pentru înfrângere. Nu au fost mai buni, dar cred că au fost un plus de ambiție și parcă au fost ceva mai proaspeți în repriza a doua. I-am și ajutat cu câteva greșeli în defensivă, nu ne așteptam ca după trei victorii să urmeze trei înfrângeri. Asta e, vom încerca să scoatem maxim din etapele rămase și să ne clasăm măcar pe podium la final”, a spus mijlocașul de 21 de ani al Unirii.

Formații:

Șimand: Matiș – Ujoc, Engelhardt, Ruska, D. Morariu – C. Morariu (Caba 41), Dodu (Roza 26) – Sechel, Malița (I. Rus 41), Varga (Cordoș 79) – Gheorghieș. Antrenor: Ioan Ruska

Sântana: Vincze – Savin, Cernat, Politic, Paven (Olteanu 62) – Bodea, Peia – Berar,  Martin, D. Marc – C. Popa (Ardelean 46, Kozma 86). Antrenor: Mihai Roșca

Arbitri: Loredan Bogdan – Sebastian Pantea, Denis Calnacov

Observator: Andras Mako

0
0

Articolul I-au întors pe „roș-negrii” și sunt la mâna lor în lupta pentru locul 1: Șoimii Șimand – Unirea Sântana 3-2 apare prima dată în Sportarad.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*