Iacob simte încărcătura meciului cu Rapidul: „Foarte important să-i facem o bucurie suflării utiste!” Declarațiile lui Albu? „Nu aș făcut niciodată asta, e vorba despre respect”

Cu trei goluri încasate, UTA are a doua cea mai bună defensivă din Liga 1 după șapte runde. Înaintea ei se situează chiar Rapidul, partenerul de întrecere de mâine seară și Farul Constanța, ambele încasând câte două goluri. De altfel, arădenii au încasat goluri în doar două partide, două în eșecul de la Botoșani (singurul stagional) și în remiza internă cu FCSB, în chiar penultimul minut de joc.

„Meci cu încărcătură psihică foarte mare, niciodată nu am fost atât de sus în carieră”

Un mare merit pentru puținele goluri luate îl are, fără îndoială, portarul Florin Iacob (28 de ani). El nu a mai scos mingea din plasă de trei meciuri, toate câștigate de „Bătrâna Doamnă” pentru un salt spectaculos până pe podium. Mâine seară, „roș-albii” au derby de tradiție și de clasament cu Rapid București. „Ne așteaptă un meci foarte interesant, cu o încărcătură mare, pentru că știm ce înseamnă Rapid și Poli Timișoara pentru UTA, din punctul de vedere al suporterilor. Am văzut ce înseamnă un meci cu Poli Timișoara, l-am trăit pe propria piele pe „Motorul”. Este foarte important să ținem o linie ascendentă, ceea ce am făcut și până acum, ceea ce am jucat și în meciurile trecute. Sperăm să ținem sus nivelul de atitudine și sacrificiu, vorbim despre asta la fiecare antrenament și înaintea fiecărui meci. Am și demonstrat-o în meciurile trecute că am creat un grup foarte unit la Arad, ceea ce ne-am și dorit de la începutul campionatului. Au venit băieți cu dorință de a câștiga și, precum am spus la începutul sezonului, vrem să ne batem cât mai sus și, de ce nu, să câștigăm și un trofeu, oricare ar fi el. Ne așteaptă un meci cu o încărcătură psihică foarte mare, deoarece și suporterii ne vor împinge de la spate. Spun asta pentru că, poate, unii dintre noi vor cădea în extrema cealaltă în unele momente, dar sperăm să fim concentrați și echilibrați pentru că cucerirea a celor trei puncte, foarte importante pentru noi. În ceea ce mă privește, pot spune că este meciul cu cea mai mare încărcătură din cariera mea. Mai mult din pricina suporterilor, este foarte important pentru noi să-i facem o bucurie suflării utiste mâine seară. Pe de altă parte, nu am mai fost niciodată pe locul 3 în Liga 1 în toată cariera mea, iar mâine seară aș vrea și ne dorim cu toții să urcăm pe locul 2. Apoi, mai sperăm să rămânem acolo, să stăm cât mai sus și să ne batem la trofee. Asta văd și la antrenamente, la cum muncesc toți băieții își doresc să fim cât mai sus la antrenamente. Toți știu foarte bine ceea ce înseamnă UTA”, spune numărul unu utist.

Își urechează fostul coleg: „E vorba despre respect”

După plecarea lui Ciprian Rus, Iacob a preluat banderola de căpitan la UTA și din această postură nu a agreat prea mult declarațiile lui Alexandru Albu. Fostul său coleg în „alb-roșu”, actualmente punct fix în angrenajul Rapidului, a spus ieri că vă sări în sus de bucurie dacă el sau un coechipier de-al său va marca pe „Francisc Neuman”. „Am văzut ce a declarat Albu, nu vreau să mă uit prea mult la ei, ci la noi. Pe de altă parte, eu nu aș declara niciodată așa ceva, chiar dacă poate el face acest lucru pentru suporterii Rapidului. Repet, n-aș face niciodată asta, e vorba de respect”, a mai punctat Iacob.

Dezamăgit…o zi pentru că nu a fost chemat la națională: „Trebuie să țin aceeași linie”

Chemat la precedentele acțiuni ale echipei naționale de Mirel Rădoi, fără să fi avut – însă – șansa debutului, goalkeeperul originar din Brașov nu a mai fost convocat pentru confruntările cu Islanda, Liechtenstein și Macedonia de Nord. În schimb, alți patru colegi de-ai săi au avut acest privilegiu, Miculescu (România U21), Vukcevic (Macedonia), Vorobjovas și Baravykas (Lituania). „Am fost puțin supărat, cam o zi, după care mi-a trecut. Mergem înainte, eu am și vorbit cu antrenorul de portari, cu nea Gabi (n.r. Vasiliu) și mi-a spus să o țin pe aceeași linie pentru că din momentul în care am fost convocat e sigur că sunt în vederile lor și atunci trebuie să țin aceeași linie. Altfel, nu cred că va fi o problemă faptul că noi am avut mai mulți jucători plecați la echipele naționale decât cei de la Rapid. Au venit înapoi sănătoși, Rolandas mai întârzie puțin, dar sunt convins că toți cei care vin și de pe bancă își vor face treaba foarte bine. Am și vorbit de la începutul săptămânii să fim concentrați, cine intră pe teren va da totul”, mai susține Florin Iacob.

Îl felicită pe Moldovan și-i urează baftă, dar după meciul de mâine

Titularul postului de portar la UTA este și motivul pentru care Horațiu Moldovan îmbracă acum cu succes tricoul Rapidului. Tânărul goal-keeper a cerut să fie cedat în iarnă de arădeni la formația giuleșteană, pentru că-și pierduse locul în primul „11” în favoarea lui Iacob. „Îl felicit pe Moldovan pentru acest început de sezon, e un portar de perspectivă și sper ca după meciul de mâine să o țină tot așa. Altfel, pe mine nu mă interesează cine e cel mai periculos jucător al Rapidului. Nu prea mă uit, pentru că mă încarc negativ și nu are rost. Eu trebuie să fac ce am făcut și până acum și cu siguranță va fi bine”, a încheiat căpitanul UTA-ei, aflat la al treilea sezon în „alb-roșu”.

0
0

Articolul Iacob simte încărcătura meciului cu Rapidul: „Foarte important să-i facem o bucurie suflării utiste!” Declarațiile lui Albu? „Nu aș făcut niciodată asta, e vorba despre respect” apare prima dată în Sportarad.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*