Ianovschi recunoaște: „Am câștigat și cu șansă, dar șansa face parte din joc. Le-am arătat de pe bancă jucătorilor că mai e timp după golul UTA-ei…”

FC Argeș a învins dramatic cu 2-1 la Arad, după o partidă dominată în mare parte de către UTA. Echipa lui Mihai Ianovschi a fost condusă cu 1-0 prin golul lui Roger din minutul 86, însă Palic și Deslandes au întors soarta partidei în doar trei minute.

Argeșenii și-au jucat, în general, bine partitura defensivă și au îndrăznit ceva mai mult doar după eliminarea lui Benga. Însă, ocazii mari nu au avut până la golul UTA-ei, exceptând faza la care Mediop a fost pentru două secunde față în față cu Iacob, dar a preferat un dribling în plus și a fost blocat. Dar, „alb-violeții” au găsit resursele să întoarcă rezultatul, profitând de erorile mari ale arădenilor. „Băieții au arătat că, mental, aspect la care am lucrat împreună cu Andrei Prepeliță, arătăm foarte bine. Am identificat punctele forte și cele mai puțin bune ale UTA-ei. Am câștigat și cu șansă, dar șansa face parte din joc. Am avut o atitudine extraordinară, am știut să suferim, am suferit în anumite momente, chiar mai mult în superioritate decât la egalitate numerică. Am avut puterea să revenim, am luat toate cele trei puncte și am adus bucurie piteștenilor. Am luat gol cu câteva minute înainte de final, dar noi le-am arătat de pe bancă faptul că mai e timp, chiar dacă era foarte puțin” a declarat Mihăiță Ianovschi, unul dintre „principalii” arădenilor, alături de Andrei Prepeliță.

FC Argeș are un început foarte bun de retur, cu șapte puncte din primele trei partide. „Sunt șapte puncte importante luate anul acesta, care ne dau încredere, dar nu ne aduc mare lucru dacă nu legăm în continuare rezultate pozitive. Este meritul jucătorilor, au suferit astăzi și au făcut un joc extraordinar. Mai avem de îmbunătățit multe lucruri, în primul rând din punct de vedere fizic. Ne așteaptă un meci greu marți (n.a. cu FCSB), le-am spus băieților că vom savura victoria asta pe drumul de întoarcere și de mâine trebuie să începem pregătirea următorului joc. Vin meciuri grele, dar și primele trei meciuri pe care le-am disputat, cu Mediaș și Botoșani, două echipe cu pretenții la play-off, iar azi cu o echipă extraordinar de bună, au fost tot dificile. Îi cunosc bine pe cei doi antrenori, Balint și Pânzaru, care fac o treabă foarte bună aici și sunt convins că ne vom întâlni și în campionatul viitor, FC Argeș și UTA vor juca tot în Liga 1”, a adăugat  Ianovschi.

Mihăiță Ianovschi a ajuns pe banca tehnică a lui pe FC Argeș în această iarnă, după ce a fost demis în noiembrie de pe banca divizionarei secunde CSM Slatina.

0
0

Articolul Ianovschi recunoaște: „Am câștigat și cu șansă, dar șansa face parte din joc. Le-am arătat de pe bancă jucătorilor că mai e timp după golul UTA-ei…” apare prima dată în sportarad.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*