Ianovschi, sincer după eșecul argeșenilor cu UTA: „Rezultatul este cel corect! E mult mai ușor să joci în deplasare, acasă trebuie să produci fotbal”

Campionii FC Argeș a cunoscut în premieră gustul înfrângerii în fața UTA-ei, de la revenirea, braț la braț, în Liga 1. Golul lui Dangubic, din minutul 4, a fost decisiv, pe când „alb-violeții” bifează al doilea insucces al campionatului fără gol marcat, după 0-1 și cu CS U Craiova.

„Supărarea cea mai mare este că nu am reușit să dăm un refresh jucătorilor după primirea acelui gol stupid”

Eșecul a fost comentat din partea piteștenilor de Mihăiță Ianovschi, ajutorul lui Andrei Prepeliță. „Așa cum am preconizat, a fost un meci greu pe care l-am început bine. Am avut câteva situații, am presat, dar, din păcate, acea greșeală de interpretare a momentului de joc, din minutul 4, a făcut să primim acel gol stupid. Apoi, pe parcursul jocului, în cele 85 de minute rămase nu am reușit să reintrăm în joc așa cum ne-am fi dorit, nu am reușit să producem fotbalul pe care ni l-am propus. Suntem un pic datori la capitolul eficiență. Trebuie să recunosc că au fost situații mai puține decât la Craiova, dar este mai ușor să te închizi, așa cum a făcut astăzi UTA. A făcut un joc inteligent, s-a închis după ce a reușit să marcheze pe acea greșeală a noastră, după care a făcut un joc de așteptare. În tot acest timp, nu am avut eficiență în fața porții, nu am reușit să revenim. Am încercat să schimbăm sistemul de joc, am terminat într-un 3-4-3, pentru a duce mai mulți jucători în fața porții, să avem o dinamică mai bună ca să ne creăm situații. Supărarea cea mai mare este că nu am reușit să dăm un refresh jucătorilor după primirea acelui gol, nici în pauza care trebuia să fie momentul în care trebuie să ne reechilibrăm. Din păcate, nu am reușit să marcăm și contorizăm a două înfrângere din campionatul”, a menționat Ianovschi.

„Le mulțumim suporterilor…poate că băieții au simțit puțin și presiunea lor”

A venit și rândul fanilor piteșteni (aproximativ 1500) să revină pe arena „Nicolae Dobrin” după restricțiile legate pandemia de coronavirus. „Vreau să mulțumesc suporterilor, este un lucru extraordinar că au revenit la stadion, au susținut echipa pe toată durata jocului, este normal să fie nemulțumiți. Așteptau de la noi o evoluție mult mai bună, dar, dacă la Craiova a fost un rezultat nedrept, poate că astăzi trebuie să spun că rezultatul înregistrat la finalul jocului este cel corect, pentru că nu am reușit să ne ridicăm la ceea ce ne-am propus astăzi. Jocul a fost diferit pentru că am jucat acasă, a trebuit noi să construim, a trebuit noi să producem fotbal. Este mai ușor în deplasare, exact cum a făcut astăzi UTA, am făcut și noi la Craiova, unde ne-am creat mult mai multe situații. E mai greu să joci acasă, să produci fotbal, poate că băieții au simțit puțin și presiunea suporterilor, care au venit după mult timp în tribune. Sunt încă jucători care trebuie să se integreze în primul 11 și să aibă o evoluție așa cum ne dorim cu toții”, a mai afirmat „secundul” argeșenilor.

Cere răbdare pentru Lupeta

Cel puțin deocamdată, portughezul cu origini congoleze, Jucie Lupeta, nu-l face uitat pe elvețianul Malele. „Și Lupeta are nevoie de un pic de timp, trebuie să avem răbdare. Este venit într-o țară străină, într-un grup nou, cu metode de antrenament noi față de ceea ce a făcut până acum. Trebuie să avem răbdare, nu putem să-l punem pe Lupeta la zid. Întreagă echipă a jucat, nu doar Lupeta”, a mai punctat tehnicianul.

„Să avem un echilibru de a gestiona momentele acestea grele”

Chiar dacă cei Campionii FC Argeș e la a doua înfrângere stagională, Mihăiță Ianovschi susține: „Acum cu siguranță este liniște, așa cum am avut și până acum și sunt convins că vom avea și de acum înainte. Trebuie să avem un echilibru de a gestiona momentele acestea grele, pentru că, în momentul în care pierzi, și este a doua înfrângere consecutivă, sunt momentele grele. Dar sunt convins că împreună cu băieții vom reveni cu puncte și poate urcăm și în clasament, un pic mai sus”.

În runda cu numărul 3, argeșenii se deplasează la Mediaș, echipă care a strâns deja 3 puncte și joacă mâine, la Ovidiu, cu Farul.

FOTO: prosport.ro

0
0

Articolul Ianovschi, sincer după eșecul argeșenilor cu UTA: „Rezultatul este cel corect! E mult mai ușor să joci în deplasare, acasă trebuie să produci fotbal” apare prima dată în Sportarad.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*