IAȘI | A murit Dumitru Paraschiv, observator și fost vicepreședinte al AJF

Dumitru Paraschiv, observator de joc și de arbitri în cadrul Asociației Județene de Fotbal (AJF) Iași, a murit în cursul dimineții de marți la Spitalul Mobil Sf. Parascheva de la Lețcani, Iași.

Acesta a fost internat la spital împreună cu soția sa, dar starea omului de fotbal s-a agravat și nu a mai putut fi salvat de medici.

În vârstă de 75 de ani, Dumitru Paraschiv a activat la AJF Iași din anul 2001, perioadă în care a ocupat funcțiile de vicepreședinte și secretar executiv, fiind în paralel și observator de joc și de arbitri.

”Cu profund regret, conducerea Asociației Județene de Fotbal Iași anunță trecerea în neființă a celui care a fost Dumitru  Paraschiv. Om de fotbal respectat de toată suflarea ieșeană, Dumitru Paraschiv a fost, începând din anul 2001, colaborator permanent și devotat al AJF Iași, deținând funcțiile de vicepreședinte, timp de 8 ani și secretar executiv, timp de 12 ani În paralel, a activat și ca observator de joc și de arbitri pentru jocurile din liga județeană, punându-și amprenta pe organizarea ireproșabilă a competițiilor sportive și ghidând generații întregi de arbitri spre marea performanță”, a anunțat AJF Iași într-un comunicat.

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

ARTICOL DE NARCIS POHOAȚĂ (IAȘI)

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*