Ieri a fost ziua lor! Ziua Internaţională a Pompierilor…

F. T.

În modestia lor, pompierii prahoveni spun că nu sunt supereroi.
În lupta lor – de zi cu zi – cu flăcările, pentru ceea ce în jargon numesc „salvarea de vieţi omeneşti din medii ostile vieţii”, pentru salvarea animalelor, a bunurilor şi a câte şi mai câte, nu aşteaptă recunoştinţă. Este suficientă conştiinţa că au făcut tot ceea ce este posibil pentru evitarea tragediilor. Sau pentru limitarea lor.
Nu în ultimul rând, pentru salvarea oamenilor.
„Sunt oameni obișnuiți, care se luptă zi de zi pentru siguranța și protecția semenilor. Revin cu forțe proaspete după fiecare misiune îndeplinită cu succes și sunt pregătiți pentru noi încercări”, scrie, într-un comunicat de presă, locotenent Raluca Vasiloae, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Şerban Cantacuzino” Prahova.
Aceasta le este meseria, este adevărat. Este un risc asumat. Şi acest lucru este adevărat. Dar, am mai spus-o, o repetăm, parafrazând: ” Niciodată, atât de mulţi prahoveni nu au datorat atât de mult atâtor de puţini pompieri”.
Pompieri, cărora, din ce în ce mai des, li se spune salvatori. Salvatori în timpul serviciului, salvatori în afara orelor de program.
Despre salvatori prahoveni în timpul liber am scris. Sunt mulţi. Nu este loc şi timp să-i reamintim pe toţi. Nu-i cazul să-i amintim pe cei decoraţi chiar de către preşedintele României. Am făcut-o la momentul potrivit.
„Poartă în suflet amprenta intervențiilor reușite și sunt motivați pentru a învinge de fiecare dată”, se mai precizează în comunicatul de presă al ISU Prahova.
Unii dintre ei mai poartă, însă, şi regretul că au salvat o viaţă, dar… Dar o alta a fost pierdută. Este şi acest regret un semn că meseria de pompier, de salvator, este una de vocaţie.
Scriam „Dar o alta a fost pierdută” fiindcă, cu toată încrâncenarea, nu poţi sfida imposibilul.
„Sunt cei care se luptă cu secundele, pentru a da o șansă la viață celor care au mare nevoie de ajutor, care nu ezită să fie acolo unde este nevoie, pregătiți oricând să își facă datoria cu încredere, forță și curaj”, se mai aminteşte, în acelaşi document de presă al ISU Prahova. Nimic de adăugat, nimic de comentat.
Ieri a fost Ziua Internaţională a Pompierilor?
Teoretic, da. Practic, şi mâine, şi poimâine şi aşa mai departe e ziua lor. Ziua intervenţiilor salvatorilor de pe autospecialele de stingere cu apă şi spumă, de pe ambulanţele SMURD…
În fiecare zi, e ziua lor!

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*