Ieri, protestatarii din Cartel Alfa şi SNPPC şi-au strigat nemulţumirile în faţa Prefecturii Prahova

La acţiune au participat şi sindicalişti de la Penitenciarele Târgşor şi Ploieşti

 

F. T.

Ieri, între orele 12 şi 13, „pe un ger destul de greu de suportat, la o temperatura de -6 grade” – după cum ne-a precizat Adrian Grigoroiu, preşedintele Sindicatului EQUITAS, din cadrul Penitenciarului de femei Târgşor – Caravana FSNPPC şi Cartel ALFA a ajuns la Ploieşti, pentru a continua şirul acţiunilor de protest începute la Baia Mare, în data de 14 ianuarie a.c.
La acţiunea din faţa Prefecturii Prahova au participat atât sindicalişti de la EQUITAS, cât şi membri ai Sindicatului SOLIDARITATEA din cadrul Penitenciarul Ploiești, reprezentanţi ai Sindicatului Naţional al Poliţistilor şi Personalului Contractual (SNPPC) etc. Revendicările protestatarilor au vizat deblocarea negocierilor colective, aplicara corectă a legislaţiei în vigoare, salarii minime decente, pensii echitabile şi, nu în ultimul rând, renunţarea la îngheţarea salariilor.
În contextul amintit mai sus, Adrian Grigoroiu, președintele Sindicatului EQUITAS din cadrul Penitenciarul Târgșor, ne-a precizat că principala nemulțumire a angajaţilor din Sistemul Administrației Penitenciare este legată de înghețarea salariilor, prin aplicarea OUG 226 /2020.
„Ceea ce încearcă să facă Guvernul actual este un exercițiu de forță împotriva cetățenilor țării. Ne dorim înlăturarea inechităţilor salariale și nu vom mai accepta să fim la coada sectorului bugetar. Faptul că au mințit în campania electorală și nu au pomenit nimic de înghețarea salariilor demonstrează jocul pervers făcut de coaliția aflată la guvernare. Nu credeam că se va mai repeta istoria, cum s-a întâmplat în 2010, când domnul Băsescu şi PDL-ul au tăiat salariile. (…) Nu acceptăm ca sectorul bugetar sa fie împărțit în șmecheri și fraieri” (Adrian Grigoroiu, lider sindicat EQUITAS, Târgşor).
Şi dacă ieri Caravana Cartel Alfa / SNPPC a poposit la Ploieşti, pentru astăzi, începând cu ora 10, este programată o acţiune similară în faţa Administraţiei Prezidenţiale, urmând ca marţi, 19 ianuarie şi miercuri, 20 ianuarie, acţiuni asemănătoare să aibă loc la sediile partidelor politice şi, respectiv, al Ministerului Finanţelor Publice.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*