Imbatabile și în „exil”, la Macea: Crișul Chișineu Criș – CSU Oradea 33-25

Fie că evoluează la Sala Sporturilor Victoria, Sala UAV-Mihai Botez sau sala de sport din Macea, așa cum s-a întâmplat astăzi, Crișul Chișineu Criș merge ceas în prezenta ediție a Diviziei A la handbal feminin. Riscurile unui meci împotriva formației de pe locul 3, CSU Oradea, într-o sală nouă pentru „alb-albastre”, nu erau deloc mici, însă, ca de obicei, Klimek și colegele sale s-au mobilizat, au jucat un handbal modern, în special, după pauză și-și mai adaugă în clasament trei puncte extrem de importante.

De altfel și Sebastian Tudor a remarcat prestația mai palidă a elevelor sale în primul act, după care le-a felicitat pentru galopul de sănătate din partea secundă ce a fixat tabela la 33-25. La pauză, diferența era minimă: 15-14. „A fost un meci cu două reprizediametral opuse. Am intrat foarte greu în meci, cu multe ratări de unu la unu cu portarul, în general am jucat haotic pe faza ofensivă. După pauză, am aratat o altă față pe ambele faze și am câștigat detasat. De altfel, știam că va fi un meci greu, toate echipele ambiționează cu liderul campionatului. Nu este deloc ușor să-ți menții invincibilitate, pentru că presiunea este există, mai ales că vrem să mergem pe aceeași linie până la finalul campionatului. Felicit întreaga echipă pentru mobilizarea din a doua repriză, cu o mențiune specială pentru Daiana Gaiu (FOTO), s-a integrat deja foarte bine în jocul nostru și a ajutat echipa în momentele cheie. Nu în ultimul rând, mai vreau să le mulțumesc și spectatorilor din Macea, care ne-au făcut să ne simțim ca acasă, ne-au încurajat mereu și chiar au spus că ne mai așteaptă în sala lor”, a punctat Sebastian Tudor.

Pentru Crișul au jucat și au marcat: Klimek 7, Vezentan 7, Cherecheși 6, Gaiu 5, Boldor 4, Petruse 3, Golusin 1, Năstasă, Nemoianu, Corha, Vrabie, Haidu, Snakovschi.

FOTO: Paul Ursachi / www.upfoto.ro

0
0

Articolul Imbatabile și în „exil”, la Macea: Crișul Chișineu Criș – CSU Oradea 33-25 apare prima dată în sportarad.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*