Împărțirea inechitabilă a suferinței

Giorgiana Radu

Abdic! Dacă va fi să pleci, ia-mă cu tine, îți spun fără să mă auzi. Vorbesc de fapt cu mine, cu cealaltă parte a ființei pe care o știam, și care astăzi îmi este străină. Distanța de timpul acela bun s-a așternut în lung și-n lat, încât nu mai știu dacă a fost real sau e doar închipuire. Cele două euri vorbesc limbajul durerii. Se descătușează de frici și neputințe. Strigătul, chiar mut, eliberează. Iar eu strig, fără ca tu să mă auzi. Ți-e de ajuns propriul urlet.

Ba nu, nu voi abdica! Știu că nu pot dezerta. Lașitatea nu-mi stă în fire. Voi bea până la ultima picătură licoarea suferinței, a mea, a ta, a tuturor. Voi rumega pelinul răsărit din abundență. Tălpile-mi goale vor păși nestingherite pe cioburile unei lumi în disoluție.
De ce lași pesimismul să-și continue zvârcolirea? – intuiesc dojeneala ta, cititorule! Da, chiar așa.
Sunt și alte suferințe. Imaginea copiilor din Madagascar, care îndură cea mai cumplită foamete din ultimii ani, e copleșitoare. Trupurile lor firave, ochii aceia nevinovați, gurile lor flămânde, care de zece luni nu știu decât gustul insectelor, al frunzelor de cactus – puține și ele -, tabloul acesta e cutremurător. Greu de îndurat. Uitându-te la coșul cu resturi alimentare, ce pentru alții sunt un lux, o masă inaccesibilă, ți se face rușine, aflând că sunt semeni care au ajuns să mănânce noroi, pentru a supraviețui.
Da, durere și chin sunt peste tot în lume. Nu suntem singurii suferinzi. Și, uitându-ne la durerea universală, vedem, parcă, aceeași nedreptate. Împărțirea inechitabilă a suferinței. Ocaua a avut grave erori. Reproșabile și, pe alocuri, ireparabile. Când s-a-mpărțit nenorocul, mulți „merituoși” au scăpat. Dar, cine cunoaște adevăratul înțeles al dreptății divine?

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*