Importurile Chinei de soia boabe vor atinge anul acesta un nivel record

Importurile Chinei de soia boabe ar urma să depăşească 100 de milioane de tone în 2020, un nivel record, după ce refacerea efectivelor de porcine a majorat cererea pentru proteină, a anunţat ieri Zhou Jishuai, director în cadrul conglomeratului chinez de stat COFCO, citat de Agenţia Reuters, potrivit Agerpres.
Statul asiatic ar urma să prelucreze anul acesta 92,6 milioane de tone de boabe, a precizat Zhou la o conferinţă desfăşurată în Guangzhou.
După ce au fost decimate de pesta porcină africană, efectivele de porcine au ajuns la finalul lunii noiembrie la peste 90% din nivelul normal, chiar dacă unii analişti sunt sceptici privind proporţiile redresării.
Cererea pentru şroturi de soia va rămâne solidă în acest trimestru şi în primele trei luni din 2021. De asemenea, cererea pentru uleiul de soia ar urma să crească cu peste 6% în 2020, pe fondul extinderii folosirii acestui produs pentru hrana animalelor, a declarat Zhou.
China este cel mai mare importator mondial de soia boabe şi absoarbe în prezent 60% din livrările mondiale.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*