Împreună pentru Aris! Sport caritabil în sprijinul lugojeanului bolnav de cancer

Un număr impresionant de lugojeni s-au mobilizat pentru a-l ajuta pe Aris Marta, în vârstă de doar 41 de ani, să trăiască. Tânărul suferă de cancer limfatic și are nevoie de aproximativ 70.000 de euro pentru a acoperi costurile operației de la Viena și pe cele ale tratamentului ulterior.




Pentru a contribui la adunarea sumei necesare, în municipiu se organizează meciuri de minifotbal în scop caritabil. Prima zi de desfășurare va fi miercuri, 20 ianuarie, de la ora 21, la balonul din Stadion, iar cea de-a doua zi a fost stabilită duminică, de la orele 17, la balonul din cartierul Cotu Mic. Vor participa echipele Sinersig, ASBFC Boldur, V.V. Delamarina, Jandarmii, Darova și Gladiatorii.

”Acum trei ani, pe vremea asta, strângeam rândurile în cadrul celui mai frumos turneu caritabil organizat de mine în Lugoj, până in prezent. Au luat parte echipe din tot județul, de la Dudestii Vechi și până la Făget. Dacă ani la rând am făcut acest lucru, a sosit momentul să ducem din nou tradiția mai departe, de această dată pentru Aris Marta. El are mare nevoie de ajutor, iar noi putem mână de la mână, să facem mai multe mâini, și sa contribuim cum știm mai bine”, transmite Gabriel Goloșie.

Având în vedere perioada de pandemie și regulile de prevenție a infectării cu coronavirus, jocurile se desfășoară strict între două echipe, dar oricine dorește poate sprijini cauza lui Aris Richard Marta cu o donație în conturile RO36BRDE360SV32355313600, pentru lei și RO11BRDE360SV67927653600, pentru euro. Conturile sunt deschise la BRD – GSC, cod SWIFT pentru tranzacție BRDEROBU.

Articolul Împreună pentru Aris! Sport caritabil în sprijinul lugojeanului bolnav de cancer apare prima dată în Redeșteptarea.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*