Împreună pentru un zâmbet fără durere!

Prof. înv. primar, Gina Tudorache

Aflaţi în ”Săptâmâna altfel” în perioada 15-19 aprilie 2019, elevii ciclului primar de la Şcoala Gimnazială Tătărani şi-au demonstrat talentul de actori în spectacolul ”Din lumea copiilor”, invitându-i pe colegii mai mari, dar şi pe părinţi să păşească alături de ei în lumea basmelor, a copilăriei în care zâmbetele şi chiotele de bucurie animă atmosfera. Astfel, şi-au făcut apariţia: Albă-ca-Zăpada cu cei 7 pitici, Cenuşăreasa însoţită de Făt-Frumos, Scufiţa Roşie alături de bunica sa, Ursul şi Vulpea de care s-a lăsat păcălit, Fata babei şi Fata moşului, dar şi Cocoşul cu punguţa sa în care avea doi bani. De asemenea, spectatorii l-au mai întâlnit pe domnul Goe care era nerăbdător să plece la Bucureşti alături de cele trei doamne.
Fiind solidari cu unul dintre colegii lor care are o surioară în vârstă de 5 luni grav bolnavă, micii actori şi-au dat toată silinţa pentru a impresiona publicul mărinimos. Acesta a apreciat străduinţa şi talentul copiilor, oferind cuvinte de încurajare, dar şi picături de inimă pe care le-am strâns într-o cutie frumos colorată, precum sufletul unui copil, denumită simbolic ”Împreună pentru Irina”.
Sperăm ca acest dar preţios să aducă o minune în viaţa Irinei. Fetiţa, în vârstă de 5 luni, a fost diagnosticată cu amiotrofie spinală gradul 1, o boală cumplită care afectează funcţiile vitale ale organismului dacă tratamentul nu este administrat în timp util. Din fericire, rugăciunile părinţilor pentru sănătatea micuţei au fost ascultate şi aceasta a început să primească tratamentul decontat de stat. Însă, pentru ca ea să poată supravieţui, are nevoie de două aparate care o vor ajuta să respire şi să tuşească, cheltuielile ridicându-se la aproximativ 25.000 euro, o sumă care întrece cu mult potenţialul financiar al părinţilor.
Elevii de la Şcoala Gimnazială Tătărani au avut curaj şi, alături de părinţii şi profesorii lor, au făcut un pas în viaţa Irinei, străduindu-se să o ajute pe aceasta să se bucure de paradisul copilăriei.
Ajutaţi-ne să aducem o minune în viaţa Irinei!
Cei care doresc să acorde un sprijin financiar, pot depune orice sumă în următorul cont bancar: RO89BRDE300SV57251353000 (Ioniţă Daniel Stelian)

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*