În aşteptarea Sărbătorilor Pascale, la Ploieşti preţurile s-au „umflat” şi s-au aliniat la… 99 de bani!

Nicoleta Dumitrescu

Obiceiul ca înainte de principalele sărbători ortodoxe preţurile să o ia razna, la propriu, este valabil şi anul acesta, în preajma Sărbătorilor Pascale. Confirmarea a venit inclusiv la Ploieşti unde, în principalele zone în care prahovenii îşi fac cumpărăturile – Halele Centrale şi Piaţa Centrală – totul costă mai mult, cu câţiva lei, în comparaţie chiar şi cu o săptămână în urmă. Cert este că, având în vedere că nu e familie care să nu se îngrijească să aibă la masa de Paşti un meniu mai bogat decât cel obişnuit, comercianţii au umblat la preţuri în aşa fel încât acestea par că s-au aliniat la… 99 de bani. Astfel, cel puţin la Halele Centrale, toate tipurile de peşte au adăugat la preţul pe kilogram şi cei 99 de bănuţi, preţuri similare fiind valabile şi la alte produse, inclusiv la cele din carne. Un preţ fix – de 25 de lei/kg – era, cel puţin ieri, bătut în cuie, la comercializarea cărnii de miel, care avea ceva căutare din partea acelora care abia aşteaptă ca, de Paşti, să mănânce un borş sau o friptură bine rumenită la cuptor. Modificări de preţuri, cu plus, sunt valabile inclusiv în piaţă, ieri dimineaţă, de pildă, nemaiputându-se cumpăra cu 1 leu nici măcar o legătură de usturoi verde, aşa cum a fost posibil marţi după amiază. De departe, însă, cele mai piperate preţuri sunt la cartofi, unde cei din toamna trecută se vindeau cu 3,50 – 4 lei/kg, iar cei noi chiar şi cu 8 lei/kg, în condiţiile în care puiul – şi nu unul obişnuit, „cel familist”, cu patru pulpe, de la unul dintre magazinele de la Halele Centrale – se vindea cu 9,99 lei/kg!

Cine vrea ca pentru masa de Paşti cumpărăturile să şi le facă la Ploieşti, la Halele Centrale sau Piaţa Centrală, trebuie să aibă răbdare, nervi tari, dar, mai ales, bani! Bani, pentru că, în comparaţie cu zilele trecute, preţurile, la cele mai multe dintre produse, sunt vizibil mai mari, fie că este vorba despre carne, lactate, verdeţuri ori legume. Cei care şi-au făcut listă de cumpărături, trebuie să ia în calcul că socoteala de acasă nu va fi valabilă şi-n târg, pentru că, mai ales la Halele Centrale, impresia este că preţurile s-au aliniat la mărunţişul de 99 de bani, adăugat la preţul fix. Astfel, curcanul se vinde la preţul de 18,99 de lei/kg, „puiul familist”, cu patru pulpe – cu 9,99 lei/kg, puiul hrănit natural – 10,99 lei/kg, puiul de casă – 9,49 lei/kg, raţa -17,69 lei/kg. De asemenea, toate tipurile de peşte s-au aliniat tot la 99 de bani: scrumbia de Dunăre – 22,99 lei/kg, rondele de somon – 59,99 lei/kg, trunchi carp Novac – 13,99 lei/kg, plătică – 6,99 lei/kg, crap sălbatic proaspăt – 19,99 lei/kg, crap Novac proaspăt – 8,99 lei/kg, păstrăv 19,99 lei/kg, sardină – 25,99 lei/kg, sturion viu – 29,99 lei/kg şi lista poate continua. Singurul preţ fix, de 25 lei/kg, l-au putut vedea, ieri, numai la comercializarea cărnii de miel. Şi pentru că acest tip de carne se consumă, de regulă, la masa de Paşti, erau destule persoane care au preferat să cumpere câte o pulpă sau chiar şi câte un miel întreg, nu înainte de a cere şi câte o bucată de pastramă de oaie, care se vindea tot la preţul de 25 de lei/kg. Odată cumpărată carnea, dacă se schimbă cartofidestinaţia în Piaţa Centrală, pentru continuarea cumpărăturilor de Paşte, alt şoc! La cele mai multe dintre verdeţuri, care în această perioadă sunt la mare căutare, preţurile erau aproape duble în comparaţie chiar şi cu o zi în urmă. Astfel, ieri dimineaţă nici măcar legătura de usturoi verde nu se mai putea cumpăra cu un singur leu, aşa cum s-a întâmplat marţi după amiază, ci cu doi lei, acelaşi preţ fiind valabil şi la legătura de ceapă verde. Roşiile şi castraveţii se vând cu câte 10 lei/kg, ţelina cu câte 1 leu, 2 lei şi 3 lei, în funcţie de dimensiune, varza nouă – 5 lei/kg, varza murată – 5 lei/kg, spanacul – 6 lei/kg, ardeiul gras – 7,99 lei/kg. De departe, însă, în comparaţie cu alte luni ale anului, la preţul cel mai piperat sunt comercializaţi cartofii – cei din toamna trecută cu 3,50 – 4 lei/kg, iar cei noi 8 lei/kg, aproape cât un pui familist!

pereŞi fructele sunt destule pe tarabe şi la preţuri care mai de care: banane – 7,49 lei/kg, portocale – 4 lei/kg, căpşune – 4,99 lei/kg, struguri – 4,99 lei/kg, pere – 5 lei/kg, în ultimul caz, lângă preţ fiind vizibilă şi o atenţionare mai specială, din partea vânzătoarei, cu trimitere la… manichiura doamnelor tentate să verifice cât de tari sau de moi sunt respectivele fructe.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*