În atenţia deţinătorilor de arme: au fost aduse unele modificări legislative în domeniu!

F. T.

Reprezentanţii Poliţiei Romane atrag atenţia asupra faptului că, în data de 29 ianuarie 2018, în Monitorul Oficial al României – Partea I, nr. 83 și 83 bis au fost publicate Hotărârea Guvernului nr. 11/2018 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 295/2004 privind regimul armelor și al munițiilor, precum și Anexa la hotărârea intrată în vigoare la data de 28 februarie 2018. În acest context, oamenii legii amintesc că prin acest act normativ au fost aduse şi unele modificări legislative, dar există şi unele aspecte cu caracter de noutate.
Astfel, în comunicatul Poliţiei Române se specifică următoarele aspecte, prevăzute și în documentul dat publicității: Persoanele fizice sau juridice nu au voie să dețină sau să folosească armele de foc lungi, letale, a căror muniție dezvoltă o energie cinetică la gura țevii ce depășește 10000 Jouli; Sunt interzise deținerea, portul și folosirea de către persoanele juridice a armelor utilitare cu țeavă lungă, în activități de pază a obiectivelor, bunurilor și valorilor, cu excepția societăților specializate de pază; În situaţia în care ați împrumutat arma de vânătoare unei persoane autorizate, aveți obligaţia ca, în termen de două zile lucrătoare, să informați poliția. În caz contrar, riscați o amendă între 501 lei şi 1000 lei.
Totodată, depunerea permisului de vânătoare, în original și în copie, este obligatorie, în vederea autorizării pentru procurarea armelor letale de vânătoare, în cazul în care se solicită acordarea dreptului de deținere, precum și a carnetului de membru vânător, în original și în copie, în cazul în care se solicită acordarea dreptului de port și folosire a acestor arme. De asemenea, armele letale și munițiile acestora trebuie să fie păstrate la domiciliul sau la reședința menționată în permisul de armă, în dulapuri sau casete metalice special amenajate, fixate în perete sau în pardoseală, încuiate și asigurate, astfel încât să nu permită accesul persoanelor neautorizate. Armele letale, cu excepția celor cu destinația apărare și pază, se păstrează neîncărcate cu muniție. Colecţionarii de arme pot fi autorizaţi, la cerere, să transporte şi să folosească armele deţinute în colecţie în vederea participării la manifestări culturale, artistice sau istorice, organizate de instituţii sau organizaţii cu atribuţii în domeniu. În ceea ce priveşte durata pregătirii teoretice și practice, în cadrul cursului de instruire teoretică și practică în domeniul armelor și munițiilor, acesta este de 80 de ore, iar durata pregătirii teoretice și practice, în poligonul de tragere, este de 720 de ore.
De asemenea, noua normă mai prevede unele schimbări în ceea ce privește atestatul de instructor sau călătoria cu arme în străinătate sau introducerea armelor în ţară.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*