În cel mai bun moment al său cu anii, fotbalul timișorean iese brusc și sigur din tunel

Scriam pe-aici acum vreo 2 ani și jumătate, înaintea unui duel retur în Divizia D Timiș pe ”Dan Păltinișanu” între Ripensia și ASU Politehnica, despre regruparea fotbalului de pe Bega prin câțiva poli ai săi și intrarea pe o curbă ascendentă, cu potențialul de a genera jocuri directe fie chiar și în elită în jur de +/- 2020.

Asemenea estimări puteau părea în februarie 2015 ca fiind complet rupte de realitate, iar și actualmente mult prea îndrăznețe, însă ceea ce par doar niște exagerări sunt subliniate mai îngroșat tocmai pentru a reliefa plusurile deja adjudecate într-un timp chiar scurt pentru ceasornicul fotbalului, conferind consistență remarcilor de la vremea respectivă, și-anume că vidul valoric din sportul rege românesc a devenit într-atât de dominant încât printr-o cât de cât bună organizare un club poate spinteca precum prin brânză spre palierele cu aer rarefiat ale competițiilor.

Ceea ce au și reușit deja în mare măsură, ca termen comparativ nou-promovata Ripensia și ASU Politehnica pregătindu-se pentru un duel direct în această toamnă în Liga 2, anticameră a elitei, după ce în urmă cu 2 ani și ceva încă rulau două divizii mai jos, în eșalonul 4 timișean, iar ACS Poli cochetează chiar cu zona play-off din Liga 1, după ce tot acum 2 ani și ceva trăgea din nou la ascensiunea din seria vestică a diviziei secunde.

În plus, raportându-ne strict la ultimele săptămâni, Timișoara fotbalistică n-a mai avut în întregul său asemenea bune rezultate precum la această trecere din august în septembrie de ani și ani, poate ca o premieră în noul mileniu prin prisma eșaloanelor în care operează.

Bunăoară, ASU Politehnica a depășit deja în noua campanie un prag din sezonul trecut, când dispunea consecutiv doar de Dunărea la Călărași și de Unirea Tărlungeni, izbutind deja două serii de victorii, cea mai recentă în dauna unor formații pe care le găsea în Liga 2 la promovarea din 2016.

Ripensia a fost și mai și, rămânând unica grupare încă neînvinsă după primele 6 runde din Liga 2, deși în calitate de nou-promovată, ceea ce n-a împiedicat-o să marșeze ca lider pentru 5 etape la rând, pasând șefia unei alte nou-promovate. Iar nu și în primăvară au promovat în Liga 1 niște echipe care cu un sezon înainte urcau din Liga 3, ca alt semn elocvent al fragilității competiției eșalonului secund!? A cărei ierarhie la zi prezintă în prima sa pătrime o singură formație care a rulat tot în Liga 2 și în campania precedentă, ASU Politehnica, pe 4, dar și aceasta sosită la acest nivel de dată recentă, în primăvara anului trecut. Semn că experimentul unei prime ediții în serie unică le-a pus la grea încercare și le-a cam stors pe omniprezentele pe această treaptă, acum la stadiul de regrupare.

Iar un eșalon mai sus, în Liga 1, ACS Poli n-a mai simțit nici ea gustul înfrângerii de exact o lună de zile, din 8 august, de la Botoșani, reușind în schimb între timp să nu ia gol de la campioana FC Viitorul, să învingă clar la Mediaș dar și să dispună de liderul la zi CFR Cluj prin a-i administra un 4-0 în nici prima oră de joc. Echivalent cu o poziționare ierarhică în imediata apropiere a primei grupe valorice dar de fapt la numai 6 puncte în urma liderului și peste zece în plus față de trupele de pe locuri de retrogradare. Cu toate acutele ei probleme administrative de dată curentă, gruparea de pe ”Dan Păltinișanu” n-a mai fost însă într-o asemenea poziție notabilă de la lansarea în vara lui 2012.

Trăgând linie, divizionarele Timișoarei parcă au uitat să mai piardă în acest sfârșit de vară, să le țină năravul, ba din contră, și-au croit fiecare câte 4 succese în parte, trăgând brusc semnalul de alarmă la ieșirea din bezna cu anii a unui tunel în care la un moment dat parcă nu se mai vedea nici luminița de la capătul său. Căci dacă la începutul lui 2015 se putea întrezări deja panta ascendentă spre noile praguri atinse la ora actuală, în schimb pe la începutul acestui deceniu actualitatea era mult mai întunecată, fostei FC Timișoara respingându-i-se licențierea pentru sezonul 2011/2 al elitei deși în calitate de vicecampioană la zi a țării și câștigându-și în zadar și fără drept de promovare revenirea în urmă cu 5 ani în primul eșalon, în condițiile în care nici o altă divizionară de pe Bega nu-și încerca pe-atunci forțele la nivelul primelor două eșaloane.

Prin prisma rătăcirilor de-atunci, actualele clasări ale Ripensiei și alb-violeților lui ASU Politehnica pe locurile 2 și 4 în Liga 2 respectiv a celor de la ACS Poli pe 7 în Liga 1 sunt nespus mai bune, ba chiar de înrămat. Însă fără a le știrbi absolut deloc din merite, revirimentul general are de-a face și cu vidul valoric iscat tot mai profund în noul deceniu în primele divizii ale fotbalului intern, regres pe fondul căruia cel timișorean s-a regenerat cu curaj din mers tocmai la momentul oportun, lăsând implicit senzația că ar fi câștigat nu doar un tempo, ci chiar mai multe.

Tendințele erau însă cât se poate de previzibile, semnalate tot în aceste rubrici sub titluri precum http://sporttim.ro/articol/ce-ar-fi-s-o-ia-si-acs-asu-si-ripi-aidoma-busurilor-londoneze, iar curbele de potențial au început doar să capete contur. Este o tot mai mică filosofie, vizionând mai multe jocuri din Liga 1 sau cele difuzate din Liga 2, de exemplu ultimul, de la Motru, între o ex-prim-divizionară și o aspirantă la promovare, Pandurii – AFC Hermannstadt 1-3, conferind imaginea exactă a gropii de potențial, să constați că fotbalul practicat de primele circa 30 de formații din România a devenit într-atât de modest încât printr-o mai chibzuită organizare generală a clubului ai putea practic izbuti aproape orice în actualul climat al sportului rege mioritic.

S-a amplificat o deșertăciune de nedescris, efect al strategiilor de dugheană și pe termen scurt imprimate peste ani și ani de tot soiul de insinuați în arenele acestui joc, iar pe acest fond fotbalul timișorean și-a văzut relativ nebăgat în seamă de reconstrucție, cu niște prime semne bune la zi, postat cu 3 divizionare între primele 18 ale țării conform ierarhiilor la minut. Că nu totul poate fi lapte și miere este evident, dar Timișoara și-a înălțat măcar hotărât fruntea, în concordanță cu aspirațiile zăpezilor de altădată, devenind al doilea pol actual de forță în fotbalul divizionar autohton, după București, capitală cu 3 prim-divizionare și o nou-promovată în Liga 2, și reașezând astfel lucrurile pe baze mai firești, raportate și la realități socio-economice, pentru a nu mai pomeni de cele strict sportive, trăgându-ne de mânecă prin negura anilor cu repere precum tradiție, istorie. Că factorul economic are rolul său determinant în restriștea și penuria actuală o sugerează și acolada grupărilor din împrejurimile capitalei revărsată la nivelul primelor două ligi, ilfovene completând același vid tot mai vădit.

Regrupările ”pionierilor” de pe Bega au stimulat și imaginația altora iar ca nou curent oarecum ușor, ușor artificializat prin meticulozitatea federală de a crea culoare și breșe favorabile la nivelul Ligii 3 se manifestă încă o tendință, de repoziționare a câtorva centre de tradiție, altfel cât se poate de firească și binevenită, și care ar putea cataliza umplerea ceva mai consistentă a tribunelor năpădite de buruiana subminării peste ani a unui frumos sport. Pliat acestei noi tendințe și cu atât mai mult ca efect al constatărilor pe seama regenerării din capitala Banatului, Bucureștiul a tras un altfel de semnal, nu de ieșire din tunel ci oarecum de mică panică, simțind că ar trebui să întreprindă la rândul său ceva, și nici n-a mai stat absolut deloc pe gânduri, ci pur și simplu a furat startul, pentru a mai câștiga ceva timp în cursa iscată în tot acest nou curent.

Căci în vreme ce ASU Politehnica s-a zbătut mai întâi cu sezoanele prin liga a șasea locală, în ”Municipal”, unde pur și simplu nimeni n-o băga în seamă cu excepția unui anumit cotidian Sporttim de la care, textual, trebuia să fiu târât pentru biciuire în Piața Unirii conform unor minți luminate respirând clarviziune în această urbe, iar Ripensia a luat-o la drum în urmă cu exact 5 ani tot din ”Municipiu”, eșalonul șase, nume cu rezonanță din București au copt-o în schimb direct din anticamera Ligii 3, arzând neprincipial niște etape, într-o vădită lipsă de respect față de ideea de cadru competițional și regulament, dar amintind de instalările cândva peste noapte direct pe paliere sus-puse, apanaj al formațiilor surogat din ere centralizate și dictatoriale.

Va crește așadar din nou densitatea trupelor cu certe aspirații, măcar numerică dacă nu și valorică, dar până atunci fotbalul timișorean se poate totuși bucura că s-a scuturat de blazare și de praf, ridicându-se din drum și căutând să-și redobândească demnitatea, nouă platformă de pe care poate reclădi și în continuare, mai ales că și știe să crească pepiniere. De modalitatea cum le va valorifica, și anume altfel decât până acum, va depinde direct și elevarea pe viitoare mai înălțate platforme. Câțiva buni primi pași însă s-au înfăptuit și momentul încurajator merită punctat.

 

The post În cel mai bun moment al său cu anii, fotbalul timișorean iese brusc și sigur din tunel appeared first on sporttim.ro.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*