În județ, campanie de verificare a beneficiarilor de venit minim garantat pentru a nu mai sta veșnic la mila statului

Cei cu zero clase vor primi a doua şansă la şcolarizare, iar cei apţi de muncă – serviciu!

 

Nicoleta Dumitrescu

 

Pentru a se vedea, cu adevărat, care este gradul de vulnerabilitate, în mod special de vulnerabilitate extremă a persoanelor care primesc venit minim garantat, la începutul lunii februarie a.c., Ministerul Muncii a demarat un program în acest sens, la nivel național. Sunt vizate localitățile în care sunt înregistrați cei mai mulți beneficiari ai acestui sprijin financiar acordat de către stat, pe teren, în echipe mixte, făcând verificări reprezentanți din cadrul Agențiilor Județene de Ocupare a Forței de Muncă și de la Agențiile Județene pentru Plăți și Inspecție Socială. De la demararea campaniei, până în momentul de față, așa cum a anunțat Ministerul Muncii, echipele menționate s-au deplasat în peste 300 de localități din țară. Așa cum am aflat, unele dintre localități sunt inclusiv din Prahova, fiind vorba despre așezări atât din mediul urban, cât și din cel rural, unde sunt cele mai multe persoane beneficiare ale celebrei Legi 416, a venitului minim garantat. Potrivit directorului Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Prahova, Cristina Stoichici, cu această ocazie s-a dorit să se vadă în ce măsură persoanele care primesc ajutoarele financiare sunt și apte de muncă, instituțiile de stat putându-le oferi inclusiv posibilitatea de a participa la o serie de cursuri, în urma absolvirii lor putând să-și găsească un loc de muncă stabil. În urma verificărilor pe teren au fost întâlnite tot soiul de situații considerate critice, inclusiv de persoane care, ajunse la vârsta maturității, căsătorite și cu copii, nu fuseseră nicio zi la școală, nici măcar în Clasa I! În acest caz, la finalul acestei campanii derulate la nivel național, cei fără studii, beneficiari ai diverselor tipuri de ajutoare financiare,se vor regăsi pe o listă a persoanelor cărora li se va oferi prilejul celei de-a doua șanse de a merge la școală și, ulterior, să aibă o calificare pentru a-și putea întreține familiile și să nu mai stea, veșnic, la mila statului. Echipele celor două agenții județene din Prahova au mers deja în teren la Mizil, Filipeștii de Pădure, Șotrile, în fapt fiind vorba despre localitățile în care sunt și cei mai mulți beneficiari ai venitului minim garantat. În luna decembrie 2020, în Prahova erau înregistrate peste 3.800 de astfel de persoane, cu precizarea că numărul acestora era dublu la sfâșitul anului 2014. Numărul s-a redus deoarece, în baza unor modificări aduse legii, plățile sunt suspendate dacă, de exemplu, beneficiarul refuză nejustificat un loc de muncă oferit prin intermediul AJOFM.

 

Campania demarată la nivel național de către Ministerul Muncii este considerată o premieră, fiind pentru prima dată când sunt contactați, în mod real, în localitățile lor de domiciliu, beneficiarii de ajutoare financiare acordate de către stat -în mod special ai venitului minim garantat- de către echipe mixte de la cele două agenții județene. Potrivit Ministerului Muncii, în țară, peste 9 000 de persoane vulnerabile au fost contactate de inspectorii sociali și alți peste 9 000 de beneficiari de venit minim garantat au fost consiliați de către echipele agențiilor județene pentru ocuparea forței de muncă, în prima săptămână a campaniei naționale de verificare a stabilirii și acordării ajutorului social și de identificare a măsurilor de creștere a ocupării persoanelor apte de muncă din familiile beneficiare. Echipele s-au deplasat în peste 300 de comune din toate județele țării, scopul acestui demers reprezentând un nou tip de intervenție a statului în sprijinul celor vulnerabili, în contextul în care au fost indetificate nenumărate cazuri, de ordinul sutelor, de abandon școlar, dar și de persoane de peste 65 de ani care se află în condiții dificile și au nevoie de sprijin.
Conform informațiilor primite de la directorul AJOFM Prahova, Cristina Stoichici, în colaborare cu cei de la Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Prahova, în județ echipele au mers în mod special în localitățile unde sunt înregistrați cei mai mulți beneficiari ai Legii venitului minim garantat. Și anume Mizil, Flipeștii de Pădure, Șotrile, Sângeru, Șotrile, dar și la Bucov, Valea Călugărească, Bălțești, Podenii Noi, iar activitatea va continua și în alte localități, în contextul în care această acțiune se va desfăşura până la sfârșitul lunii în curs. Iar întâlnirea cu cei care primesc ajutoare financiare de la stat nu a fost lipsită de surprize, întrucât pe lângă persoane care cu adevărat se încadrau în categoria celor vulnerabile, unele familii având numeroși copii sau persoane în vârstă în întreținere, au fost și cazuri ale unor prahoveni care erau cu adevărat apţi de muncă, dar preferau să primească bani de la stat. S-a reușit însă ca, în cazul unora dintre aceştia, să le fie găsită pe loc o încadrare în muncă, alţii fiind trecuţi pe lista celor care vor urma să participe la cursuri de formare profesională. ”Unora dintre prahovenii care erau apți de muncă le-a fost făcută deja repartiția pentru a avea un loc de muncă stabil. Altora, care aveau ca pregătire patru clase, le vor fi oferite cursuri pentru a presta diferite activități, cum ar fi îngrijitor spații verzi sau ajutor de bucătar. Am avut însă surpriza de a întâlni și persoane care nu fuseseră niciodată la școală, adică aveau zero clase, deși erau persoane mature, cu familie și copii. În acest caz, acestora li se va oferi o a doua șansă de a merge la școală. Scopul acestei campanii nu este acela de a-i speria, ci de a-i determina să se gândească la viitorul lor și al copiilor lor, în speranța de a-i determina pe cei care sunt apți de muncă să accepte un serviciu stabil, prin care să depășească statutul de asistat social”, ne-a declarat directorul AJOFM Prahova.
De altfel, în cadrul acestei campanii, de la caz la caz, beneficiarii de venit minim garantat apți de muncă vor fi îndrumați către locuri de muncă potrivit pregătirii lor profesionale, alţii vor fi îndrumați către programe de tip ”a doua șansă” pentru a-și completa școlarizarea sau, după caz, vor primi recomandare pentru a urma alte tipuri de cursuri, potrivit pregătirii lor școlare. Iar așa cum s-a anunțat, informațiile obținute în cadrul acestei campanii vor permite reconstrucția sistemului de acordare a ajutorului social în sine.

În 2020, numărul asistaților sociali din județ a scăzut la jumătate față de acum șase ani

Așa cum reiese din datele Agenției Județene pentru Plăți și Inspecție Socială Prahova, în luna decembrie 2020, la nivelul județului erau înregistrați 3.849 de beneficiari ai Legii venitului minim garantat, cu precizarea că, la sfârșitul lunii menționate, fusese suspendată plata primirii banilor pentru 205 persoane. Trecând însă în revistă fiecare lună a anului trecut, în luna menționată s-a înregistrat cel mai mare număr de beneficiari din întregul an 2020, din ianuarie până în noiembrie numărul lor fiind ceva mai mic, respectiv între 3.715 și 3.742 de persoane, în fiecare lună fiind și persoane pentru care s-a dispus suspendarea plății acestui ajutor financiar. Anul trecut, în luna decembrie, în mediul urban, la Ploiești au fost înregistrați cei mai mulți beneficiari – 232 persoane – suma totală alocată doar pentru aceștia fiind de 65.292 de lei. Pe listă se mai regăsește și orașul Mizil, cu 230 de persoane, în mediul rural pe primul loc fiind comuna Filipeștii de Pădure cu 312 persoane, urmată de Șotrile – 126 de persoane, Sîngeru – 125. La polul opus, cu cel mai mic număr de beneficiari, sunt comunele Gorgota, Șirna, Talea – cu câte nouă persoane, Plopu – șase persoane, Păulești – cinci persoane, Sinaia figurînd în luna decembrie a anului trecut doar cu o singură persoană care primea venit minim garantat. De menționat însă faptul că, în urmă cu câțiva ani, numărul prahovenilor care primeau acest sprijin financiar de la stat era mult mai mare. De exemplu, în decembrie 2020, numărul asistaților social a scăzut la jumătate față de acum șase ani, în contextul în care în decembrie 2014 erau înregistrate 6.282 de persoane, scădere care a continuat, în 2015 fiind 5.803 persoane, în 2016 – 5.651 persoane, în decembrie 2019 – 3.747 persoane, reducerea fiind și rezultatul faptului că legislația s-a modificat, impunând anumite condiții beneficiarilor pentru primirea banilor.

Cine refuză un loc de muncă pierde banii!

Potrivit legii, familiile și persoanele singure au dreptul la un venit minim garantat ca formă de asistență socială. Tot potrivit legislației, însă, persoanele apte de muncă din familiile pentru care se asigură venitul minim garantat trebuie să efectueze, lunar, cel mult 72 de ore, la solicitarea primarului, acțiuni sau lucrări de interes, obligația de a presta aceste munci neputând fi transferate altor persoane. Ajutorul social se acordă pe bază de cerere și acte doveditoare privind veniturile membrilor de familie. Cererea de acordare a ajutorului social, declarația privind veniturile realizate de membrii familiei, precum și celelalte acte doveditoare se depun și se înregistrează la primarul localității în a cărei rază teritorială locuiește titularul. În vederea soluționării cererii de ajutor social , primarul dispune, în mod obligatoriu, efectuarea anchetei sociale, care constituie probă legală pentru instanțele judecătorești, în legătură cu deschiderea dreptului sau respingerea cererii. Stabilirea dreptului de ajutor social, a cuantumului, precum și plata acestuia se fac prin dispoziția scrisă a primarului, pe baza documentației prezentate de personalul din serviciul de asistență socială de la primărie. Dispoziția primarului se comunică titularului ajutorului social în termen de 5 zile de la data emiterii. Pe de altă parte, având în vedere că au fost nenumărate cazuri în care beneficiarii, deși erau apți de muncă, refuzau inclusiv prestarea de lucrări de interes public, în ultimii ani, legea a suferit o serie de modificări, refuzul unui loc de muncă fiind soldat, automat, cu suspendarea plății. Practic, așa cum prevede actul normativ, persoanele apte de muncă și care nu realizează venituri din salarii sau din alte activități se iau în considerare la stabilirea numărului membrilor de familie pentru determinarea nivelului de venit pe familie numai dacă fac dovada faptului că sunt în evidența agenției teritoriale pentru ocuparea forței de muncă pentru încadrare în muncă și nu au refuzat nejustificat un loc de muncă oferit sau nu au refuzat participarea la un program de pregătire profesională.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*