În lupta cu noul coronavirus, în Prahova, unități medicale private se alătură spitalelor de stat

La nivelul judeţului s-a trecut de 8.100 de cazuri de îmbolnăvire cu Covid-19

Violeta Stoica

Creșterea numărului de cazuri de infectare cu coronavirus în județul Prahova și necesitatea internării multora dintre cei testați pozitiv la SARS Cov-2 au adus în pragul ocupării complete a paturilor destinate special pacienților cu Covid-19.
Într-o ședință care a avut loc la Instituția Prefectului, reprezentanții spitalelor prahovene, ai DSP Prahova și ai CAS Prahova au fost chemați să găsească soluții pentru a ține piept epidemiei tot mai răspândite și la nivelul județului Prahova, unde există localități în care coeficientul de infectare a depășit de mult pragul de trei la mia de locuitori, cum este, de exemplu, comuna Păulești, cu peste 5 la mie.
În urma ședinței, potrivit reprezentanților Instituției Prefectului, conducerea Spitalului Județean de Urgență Ploiești și-a luat angajamentul ferm ca unitatea mobilă de Terapie Intensivă, aflată în incinta unității medicale, să fie din nou operațională, aici putând fi utilizate 12 paturi pentru pacienții cu probleme grave și care necesită aparatură specială pentru a fi menținuți în viață.
De asemenea, au fost identificate soluții și pentru creșterea capacității de internare la secția ATI a Spitalului Municipal Câmpina, care este spital-suport COVID-19, prin suplimentarea cu patru paturi.
Astfel, Prahova ar urma să dispună de 40 de locuri ATI, destinate tratării pacienților cu forme grave ale noului coronavirus.
În plus, două unități sanitare private din Prahova și-au anunțat disponibilitatea de a suplimenta capacitatea actuală a spitalelor care tratează pacienți cu SARS-CoV-2 cu încă 30 de paturi pentru cazurile ușoare și medii ale bolii COVID-19.
De altfel, în Monitorul Oficial, pe 19 octombrie 2020, a fost publicată lista suplimentară a unităților medicale care vor intra în lupta împotriva virusului SARS Cov-2, inclusiv din Prahova fiind cele două spitale private anunțate de Instituția Prefectului.
Astfel, unităților suport precum Spitalul Municipal Câmpina, Spitalul Județean de Urgență Ploiești – Compartiment ATI – cazuri severe, cu circuite și linie de gardă separate, Spitalul CF Ploiești, Spitalul de Boli Pulmonare Breaza – Secție Pneumologie, compartiment adulți, Spitalul de Psihiatrie Voila – pavilion Covid-19, Spitalul de Pneumoftiziologie Drajna, SC Patrik Medical Center SRL Băicoi, li s-au mai adăugat și SC Dentirad Hospital SRL Plopeni și SC Sfânta Sofia Hospital Med SRL, cu punctul de lucru de la Bălțești.
Cu cele 132 de cazuri noi de coronavirus raportate ieri, Prahova a trecut de 8.100 de infectări de la debutul pandemiei și până în prezent, ceea ce urcă rata de infectare la nivelul județului la 1,79 la mia de locuitori.
Opt dintre cele 132 de noi cazuri au fost înregistrate la minori, însă cele mai multe au fost raportate la persoane între 30 și 79 de ani.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*